Amos 4

În Amos 4, acest subiect este urmărit și mai în detaliu. „Ascultaţi cuvântul acesta, voi, vaci din Basan, care sunteţi pe muntele Samariei“. Aceasta se referă la cei care locuiau fără grijă și în plăceri în Israel, imaginea simbolică folosită fiind aceea a cirezilor care pășteau pe pășunile la care au poftit cele două seminții și jumătate de dincolo de Iordan. Aceasta a dus rapid la indiferență, insensibilitate și la asuprirea altora, astfel încât profetul îi acuză: „care asupresc pe cei săraci, care zdrobesc pe cei nevoiaşi, care zic domnilor lor: «Aduceţi şi să bem!»“ Israel zăcea într-un egoism intens. Aceea era perioada lor cea mai înfloritoare din punct de vedere politic, nu aceea de adevărată glorie și onoare care a fost sub David și Solomon. Dar, după separarea de Iuda, în cele văzute părea că Israel era un popor foarte favorizat. Dar, vai! independența lor a mers împreună cu apostazia. Ei l-au abandonat pe Dumnezeul cel adevărat și și-au așezat vițeii în Dan și Betel. Ei erau sub guvernarea lui Ieroboam, care urmărea afirmarea de sine, pe care Dumnezeu îl îngăduise ca pedeapsă pentru casa vinovată a lui David. Dar nu se putea ca El să nu supravegheze căile lor. Însuși faptul că El observase asuprirea celui sărac și alte efecte ale egoismului lor intens arată cât de mult decăzuse Israel.

Nu se poate să nu consider că acesta este un principiu important. Să presupunem că biserica lui Dumnezeu s-ar ocupa cu îndreptarea disputelor unora care nu știu să se poarte cum se cuvine, cu înșelăciunile și cu alte asemenea nereguli, fie ele morale sau sociale. Nu ar fi acesta un indicator al unei stări morale extrem de decăzute? Pentru că, nu sunt acestea relele caracteristice oamenilor căzuți? Ceea ce se potrivește bisericii și creștinului, fără a trece cu vederea vreun rău, este să judece întinarea spirituală așa cum o judecă Dumnezeu și ofensele aduse împotriva sfințeniei și adevărului lui Dumnezeu, indiferența față de acest fel de rău sau aprobarea unora care practică așa ceva. Conștiința omului firesc nu este deloc sensibilă față de asemenea lucruri și, bineînțeles, ele nu sunt din sfera care poate fi reglementată prin legi omenești. Nu pentru că aceste rele de natură spirituală nu ar fi reale și extrem de rele înaintea lui Dumnezeu, ba chiar mai nimicitoare pentru suflet decât cele morale (deoarece acestea sunt remarcate imediat și îi deranjează pe toți, cu excepția celor care s-au făcut vinovați, și aceștia numai pentru un timp), dar răul doctrinar este mai subtil și afectează duhul și purtarea omului fără ca acesta să-și dea seama. De aceea, el este mai grav decât răul practic, deși nici unul din ele nu poate fi asociat cu Hristos. Totuși este clar că, atunci când creștinii se rătăcesc, este mai probabil ca răul să fie de o natură spirituală, pe când răul lumii este mai grosolan și mai pe față.

Însuși faptul că Dumnezeu îl acuză aici pe Israel de obiceiuri și practici care se întâlnesc la păgâni este o dovadă izbitoare a stării de decădere a poporului Său. El trebuie să judece: „Domnul Yahve a jurat pe sfinţenia Sa că, iată, vor veni zile asupra voastră în care vă vor prinde cu cârlige şi pe urmaşii voştri cu undiţe de pescari. Şi veţi ieşi prin spărturi, fiecare drept înaintea ei; şi veţi fi aruncate spre Harmond, zice Yahve“. Este un termen împrumutat de la învălmășeala care se produce printre vite. Ultima frază este mai curând: „vă veți arunca spre munții Mona“, probabil Armenia. În guvernarea Lui, după cum trebuie să facă întotdeauna, El remarcă răul din poporul Său care îl ofensează și îl supără și apoi arată că, după cum erau acele roade, exista și un butuc și o rădăcină. Răul lor practic venea din idolatria cu care Îi făceau Lui concurență. „Veniţi la Betel şi lucraţi fărădelege! La Ghilgal înmulţiţi fărădelegea“. Acele nume care se asociau cu Dumezeu, unde El își manifestase în vechime caracterul, fuseseră transformate în centre ale stricăciunii. La Betel văzuse părintele lor, Iacov, viziunea lui Dumnezeu, iar la Ghilgal fusese înlăturată pentru totdeauna ocara Egiptului de deasupra fiilor lui Israel după trecerea Iordanului și după ce lăsaseră în urmă pustiul. Dar acum, vai! la Betel Dumnezeu fusese înjosit cât se poate după mintea omului și poporul se stricase la Ghilgal. Adevărata glorie a lui Israel s-a dus pentru un timp.

Atunci profetul îi îndeamnă ironic să vină la sediile idolatriei lor, exprimându-se într-un asemenea stil încât se vede că aceasta era contrar voii lui Dumnezeu. „Și aduceţi jertfele voastre dimineaţa şi zeciuielile voastre la fiecare trei zile! Şi aduceţi prin ardere o jertfă de mulţumire din ce este cu aluat şi daţi de ştire, vestiţi daruri de bunăvoie! pentru că aceasta vă place, fii ai lui Israel, zice Yahve“. Era o jalnică îmbinare de închinare păgână după voia lor cu relicve și reminescențe de la Yahve. Este destul de rău să fii neatent și necredincios în închinarea adusă Dumnezeului cel adevărat, dar și mai grav este să-L insulți amestecând închinarea la natură sau la dumnezeu falși cu închinarea la El, să menții o oarece imitație, dar să te depărtezi de ritualul dat prin revelație.

Așa era starea de ruină a lui Israel, iar Domnul arată că el îi lovise cu o nenorocire după alta spre a-i trezi pentru a abandona voința lor proprie și a simți cum Îl dezonoraseră pe El. „Şi v-am dat şi Eu curăţie a dinţilor în toate cetăţile voastre şi lipsă de pâine în toate locurile voastre; totuşi nu v-aţi întors la Mine, zice Yahve. Şi Eu de asemenea am oprit ploaia pentru voi, când nu mai erau decât trei luni până la seceriş; şi peste o cetate am făcut să plouă şi peste altă cetate n-am făcut să plouă; peste o parte de câmp a plouat şi partea peste care n-a plouat s-a uscat. Şi două, trei cetăţi rătăceau spre altă cetate, ca să bea apă şi nu se săturau; totuşi nu v-aţi întors la Mine, zice Yahve. V-am lovit cu tăciune în grâu şi cu mană; omida a mâncat mulţimea grădinilor voastre şi a viilor voastre şi a smochinilor voştri şi a măslinilor voştri; totuşi nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. Am trimis printre voi ciumă, asemenea celei din Egipt; am ucis pe tinerii voştri cu sabia şi v-am luat caii captivi; şi am ridicat mirosul urât al taberelor voastre până la nările voastre; totuşi nu v-aţi întors la Mine, zice Yahve“.

Ei au rămas incorigibili chiar și așa, cu toate că li s-a reamintit că El îi nimicise pe unii dintre ei așa cum nimicise Sodoma și Gomora. „Și aţi fost ca un tăciune smuls din foc; totuşi nu v-aţi întors la Mine, zice Yahve“ (v. 11). Atunci El aplică o nouă metodă și o lovitură mai rău prevestitoare decât oricare alta. „De aceea îţi voi face astfel, Israele, şi pentru că îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele! Pentru că, iată, Cel care întocmeşte munţii şi creează vântul şi spune omului care este gândul lui, Cel care face zorile întuneric şi calcă pe înălţimile pământului Yahve, Dumnezeul oştirilor, este Numele Lui“.

Este un obicei ciudat că unii aplică acest text unui suflet care este sub mâna lui Dumnezeu atunci când este adus la credință, când, de fapt, este în mod evident, o amenințare cu judecata finală. Chiar dacă dorim să recunoaștem sfera de cuprindere extrem de largă a cuvântului divin, nu se cuvine să-i tocim muchiile în acest fel. Este foarte bine să ne ferim să avem o abordare ostilă sau critică față de modul în care folosesc scriptura unii mai simpli, dar nu trebuie să confundăm harul cu judecata, nici ziua lui Yahve cu chemarea evangheliei adresată unui păcătos. Nu lipsesc apelurile potrivite. Sunt multe exemple în acest sens. Cu cât mai mare este binecuvântarea când luăm cuvintele care sunt chemări pentru a primi îndurarea, decât când căutăm să schimbăm asemenea somații pentru a veni la judecata Lui în invitații pentru a asculta mesajul evangheliei Sale! Aceasta s fost numai o paranteză.