Amos 3

După ce a prevenit naţiunile care se găseau pe teritoriul promis lui Avraam, Dumnezeu li s-a adresat lui Israel şi lui Iuda împreună, întregii familii pe care o scosese din Egipt. Ei erau singuri pe care Yahve îi cunoscuse dintre toate naţiunile şi tocmai de aceea el urma să-i pedepsească pentru nelegiuirile lor. Este un principiu solemn dar cât se poate de clar. Dacă suntem în poziţia în care să dăm mărturie pentru Dumnezeu, atunci trebuie ca mărturia pe care o dăm să fie potrivită cu inima şi cu principiile lui Dumnezeu, ca să nu prezinte caracterul Lui în mod fals, şi umblarea noastră să fie potrivită cu poziţia pe care o avem. Cu cât această mărturie este mai directă, cu atât Dumnezeu va fi mai gelos cu privire la gloria Lui şi la fidelitatea noastră. Judecata începe de la casa Lui. Dacă era rău în cetate, Yahve urma să lucreze. Nu se poate ca doi să meargă împreună fără să fi căzut de acord. În legătură cu acest principiu avem două declaraţii importante: dacă Dumnezeu intervine şi-Şi face auzită vocea Lui puternică şi grozavă, înseamnă că are motive. Pe de altă parte, Dumnezeu nu va acţiona înainte de a-şi avertiza poporul şi El nu va face nimic fără ca să le descopere mai înainte robilor Săi, profeţii. Nu trebuiau ei să tremure, din vreme ce leul răcnise? Yahve vorbise, aşa că profetul nu putea să tacă. Iată care era situaţia lui Israel. Şi acestei împărăţii i se adresează, pentru moment, Duhul lui Dumnezeu într-un mod special. Din ea avea să nu mai rămână decât bucăţele, ca dintr-un miel smuls din gura leului care l-a devorat. În fine, vorbind aici despre Israel, Yahve semnalează altarele lui idolatre şi anunţă că toată gloria lui va fi distrusă. De asemenea, aici putem remarca faptul că împărăţia lui Israel este considerată ca fiind tot poporul, deşi Iuda este numit şi judecat la rândul lui (Amos 3:9, 12, 13, 14).