Amos 2
„Aşa zice Domnul: «Pentru trei fărădelegi ale Moabuluişi pentru patru, nu Mă voi întoarce; pentru că a ars oasele împăratului Edomului până le-a făcut var. Şi voi trimite un foc în Moab şi va mistui palatele Cheriotului, şi Moabul va muri în mijlocul vuietului, în mijlocul strigătelor de război, în sunetul trâmbiţei»“. S-ar părea că se face aluzie la 2 Împarați 3.26-27, pe care cel mai probabil Iosefus l-a interpretat greșit. „Fiul său întâi-născut“ înseamnă fiul împăratului Edomului, moștenitorul asociat la guvernare, pe care împăratul Moabului a amenințat că-l va arde și i-a și ars oasele atunci când Israel a refuzat să ridice asediul.
După acestea, în Amos 2.4 ajungem la anunțul solemn că Dumnezeu trebuie să-l trateze pe Iuda ca și pe națiunile din jur. La Dumnezeu păcatul trebuie pedepsit indiferent de cine este vorba, după cum și dreptatea este pentru oricine. „Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda şi pentru patru, nu Mă voi întoarce“. Ei au călcat legea Domnului și s-au încrezut în minciunile sau idolatriile lor.
În cele din urmă (v. 6-8) ajungem la călcările de lege ale lui Israel. Apar patru categorii de răutate: egoism (summum jus summa injuria - N. tr. adică legea cea mai mare face răul să fie mai grav – am spune); plin de pofte și asuprind pe cel sărac; imoral și cu orgii idolatre. Profetul pe pune înainte felul în care Dumnezeu le-a purtat de grijă cu fidelitate, atât în țară cât și înainte, când fuseseră în Egipt pentru a-i face să le fie rușine (v. 9-10). El a ales dintre fiii lor pentru a-i face profeți și nazirei, și ce au făcut ei cu aceștie? (v. 11-12) Răbdarea a luat sfârșit și nimic nu-i mai putea scăpa. „Iată, voi apăsa asupra voastră, cum apasă o căruţă plină de snopi. Şi fuga va pieri de la cel iute şi cel tare nu-şi va întări puterea şi cel viteaz nu-şi va scăpa viaţa. Şi cel care mânuieşte arcul nu va sta în picioare şi cel iute de picior nu va scăpa şi cel care călăreşte pe cal nu-şi va scăpa viaţa. Şi cel cu inima îndrăzneaţă printre viteji va fugi gol în ziua aceea, zice Yahve“. Israel a falimentat ca națiune înaintea lui Dumnezeu și, cu siguranță, dreptatea care i-a pedepsit pe păgâni nu poate să cruțe poporul privilegiat care purta numele Lui. Dar vedem că în aceste două capitole avem doar prezentat un cadru general care ne pregătește pentru detaliile care urmează, aceasta fiind și mai evident arătat prin aceea că din Amos 3 avem detaliile cu privire la cele două case sau familii ale lui Israel. De aici înainte este mai mult decât tratamentul general aplicat lui Iuda și Israel. Era o mare dezonoare că ei au ajuns să fie pe lista națiunilor vinovate din Palestina și din jurul ei, loviți pentru repetate călcări de lege și întotdeauna mergând spre mai rău. Dar dacă Iuda și Israel s-au scufundat până la nivelul națiunilor, aceasta nu-L împiedică pe Domnul să-i acuze în mod deosebit, atât ca un întreg cât și pe fiecare în parte. Astfel, cu toate că în capitolele 1 și 2 au fost incluși, la modul general, Iuda și Israel alături de păgânii din jurul lor, în capitolul 3 ajungem la ceea ce este mult mai apropiat, mai grav și mai caracteristic deoarece ei sunt priviți ca deosebiți față de vecinii lor.