Amos 1

„Cuvintele lui Amos, care era dintre păstoriib din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului“.

Dacă profetul Amos a fost contemporan cu Osea într-o parte a slujirii lui, atunci, după cum ar fi de așteptat, o diferență considerabilă între cei doi profeți deoarece Dumnezeu nu scrie numai pentru a corobora. Pentru El este suficient să vorbească o dată. În har, El poate găsi de cuviință să dea o mărturie care să confirme, dar aceasta nu este niciodată necesară. De aceea, chiar dacă se poate să fie o mare asemănare în relatările despre același lucru din aceeași epocă, în principiu Dumnezeu are întotdeauna un obiectiv special în lucrarea pe care i-o încredințează fiecăruia în parte. Astfel, în Amos, care era din Iuda, vedem anumite particularități și o linie distinctă de la Dumnezeu.

Tonul general al profeției diferă de cel al lui Osea prin aceea că Osea vorbește despre starea lui Israel cu mult mai multe emoții, cu expresii mai înduioșătoare. Dar mai este și diferența că Amos introduce națiunile mult mai mult decât Osea, care este aproape în exclusivitate evreiesc. Astfel, la începutul profetului nostru găsim judecățile care erau pe cale să se abată asupra națiunilor din jurul lui Israel. Mai departe vom vedea că profeția are un alt caracter chiar și în ceea ce se spune cu privire la Israel și Iuda, dar aceasta vom vedea atunci când vom cerceta profeția în detaliu.

Întâi vom remarca faptul că această profeție, cu toate că este bine legată, este compusă din diferite părți. Primele două capitole sunt compuse având o structură regulată ce prezintă o serie de judecăți, începând cu Damascul, apoi Gaza, Tir, Edom, Moab, Amon, Iuda și Israel. De la începutul capitolului al treilea sunt tratate ambele familii, copiii lui Israel ca o familie întreagă, pe care, după cum se spune, Domnul a adus-o din țara Egiptului. De aici înainte fiecare capitol constituie o secțiune a profeției, și aceasta într-un mod atât de clar încât chiar și aceia care obiectează că Osea are niște profeții care nu prezintă unitate recunosc ordinea în ceea ce prezintă Amos. Am arătat deja cât de neîntemeiate sunt obiecțiunile la Osea, dar este mult mai remarcabil cum, în cazul lui Amos, legătura este atât de evidentă, mai ales când părțile profeției sale sunt distinct separate.

Adevărul este că omul judecă cu indiferență cuvântul lui Dumnezeu și face o mare greșeală când își arogă dreptul de a-l judeca sau când admite ca alții să-l judece. Singurul mod sigur de a profita la maxim este să primești întâi tot cuvântul în mod implicit. Când ne plecăm voința înaintea lui Dumnezeu și a cuvântului Său atunci învățăm; altfel este nesigur, chiar dacă în final harul ne poate salva. De aceea condiția morală este întotdeauna esențială pentru a înțelege cuvântul lui Dumnezeu. Dacă voința nu se supune, atunci este imposibil să avem o înțelegere spirituală. „Dacă ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău va fi plin de lumină“ (v. Matei 6.22-24). Cu siguranță aceasta este vrednic de Dumnezeu, și nu numai atât, este și sănătos pentru om. Nu poate exista ceva mai periculos decât o mare inteligență când inima este departe de Dumnezeu. De aceea este cea mai mare îndurare că inteligența spirituală, de regulă, nu poate fi despărțită de o stare dreaptă a sufletului față de Domnul. Se prea poate ca omul care are idei strălucite, după cum aceasta se întâmplă de obicei cu vrăjmașul, să aducă erezii certe amestecând multe lucruri verosimile. Se poate și să atragă atenția spre un adevăr care a fost neglijat, dar ceea ce sfințește nu este un adevăr ci adevărul. Un adevăr aplicat greșit poate pune în pericol și vătăma mult sufletul. Adevărul este numai în Hristos și, de aceea, este în stăpânirea lui Hristos înaintea noastră, numai El fiind Acela care Îl glorifică pe Dumnezeu și, în același timp, îi binecuvântează pe oameni.

În profeția noastră, profetul se prezintă potrivit originii sale umile și a situației lui, fără să se laude sau să se mândrească. Era iubire prin Duhul și dragostea nu se poartă necuviincios. După cum vom vedea, este îndrăzneală, disponibilitatea de a se angaja fără compromisuri pentru a se opune făcătorilor de rele, chiar dacă este vorba de împăratul lui Israel, dar toate acestea fără a ascunde că el era unul dintre păstorii din Tecoa. El vorbește despre împăratul lui Israel și nu numai despre Iuda. Nu era o inimă strâmtă, nici nu era un duh care să admită, în mod nevrednic, starea lui Israel. Nu găsește nici o scuză pentru ruperea celor zece seminții de cele două, ca și cum alegerea prin providența lui Dumnezeu a celor două le-ar fi fost absolvit de îndatoriri pe celelalte zece. Cu toate acestea, misiunea lui Amos avea în vedere întregul Israel. El îl menționează și pe Iuda, dar sarcina lui era în legătură cu regatul lui Ieroboam mai curând decât cu Iuda. Pe scurt, inima lui fiind cu Domnul, el iubea poporul Lui și, de aceea, îi iubea pe toți și, cu toate că, în urma păcatului se produsese schisma care a ajuns să fie o ocazie pentru rele și mai mari care L-au dezonorat pe Dumnezeu, profetul nu putea ceda în fața vrăjmașului abandonând mărturia pentru numele Domnului și uitând că toți erau fii ai lui Israel și căpătaseră promisiunea, fiind destinați să aibă parte de îndurare, la fel de sigur pe cât atunci erau pe terenul legii și secerau consecințele amare ale infidelității lor. El putea aștepta ziua când Dumnezeu va înlătura toate pietrele de poticnire și Își va reînnoi legământul care a fost rupt, această reînnoire fiind spre a nu mai fi rupt niciodată, deoarece va fi sub Cel care are toate drepturile, Fiul lui David, Domnul Hristos. Aceasta vom vedea în această profeție. Apoi, dacă Amos nu-și ascunde originea umilă, nici legătura lui cu sudul lui Iuda, nici nu se abține de la a insista asupra solemnității mesajului pe care Yahve îl transmitea prin el. Cuvintele lui erau cele „pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului,“ avertismente întâi în cuvinte, apoi în fapte.

Remarcați această prefață: „Yahve răcneşte din Sion şi face să se audă glasul Său din Ierusalim“. Așa este introducerea profetului nostru, care începe acolo unde sfârșește Ioel (v. Ioel 3.16). Aceste referiri la alți profeți sau citate din ei sunt gândite de Dumnezeu pentru a lega diferiții martori în aceeași mărturie, după cum ne-a atras atenția altcineva. Cât de solemn este faptul că Yahve vorbește din centrul închinării și al guvernării Sale nu pentru a mângâia și a da îndrumări ci pentru a denunța și a acuza nu străini și vrăjmași, ci chiar pe poporul Său! El va răcni, iar efectul este că păstorii din sud vor jeli și că, la nord, floarea Carmelului se va veșteji.

Ajungem apoi la prezentarea informației. „Pentru trei fărădelegi ale Damascului şi pentru patru, nu Mă voi întoarce; pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier. Şi voi trimite un foc în casa lui Hazael şi va mistui palatele lui Ben-Hadad“. Duhul începe cu cel mai mare dar și cel mai extern vrăjmaș dintre cei enumerați – sirienii. Eforturile lor perseverente și necruțătoare pentru a-i extermina pe evreii de la este de Iordan nu vor fi iertate. Aceasta a umplut paharul Siriei. „Şi voi frânge zăvorul Damascului şi voi nimici pe locuitorul din valea Aven şi pe cel care ţine sceptrul din casa Edenului. Şi poporul Siriei va fi dus în captivitate la Chir, zice Yahve“. Siirienii aveau să meargă înapoi captivi la Chir (probabil Kirghistan, Georgia), de unde veniseră spre a fi cuceritori și coloniști. La fel și Gazași un stil similar este folosit și pentru a-i prezenta pe filisteni, vechii lor opozanți cu care au fost continuu în conflict, dacă nu inamici interni, atunci cel puțin la granițele lor. Ei s-au făcut vinovați de nelegiuire pese nelegiuire și de aceea Yahve nu se va răzgândi, ci va pune capăt rapid nelegiuirii lor nu numai prin deportarea lor ci nimicindu-i ca popor: „rămăşiţa filistenilor va pieri, zice Yahve Dumnezeu“.

Apoi ne este prezentat Tirul, bogată și mândră cetate de principi negustori, care are relații comerciale pe tot pământul. Palatele lui aveau să fie mistuite de foc, cum s-a și întâmplat de fapt. „Aşa zice Yahve: «Pentru trei fărădelegi ale Tirului şi pentru patru, nu Mă voi întoarce; pentru că au predat Edomului pe toţi captivii şi nu şi-au amintit de legământul frăţesc. Şi voi trimite un foc pe zidul Tirului şi-i va mistui palatele»“. Ei nu și-au respectat legământul frățesc și i-au predat pe captivii evrei lui Edom, acel vrăjmaș mândru al poporului lui Dumnezeu. Ei nici nu gândeau că El observa și că ura acel comerț desfășurat în Israel.

Edomuleste apoi amenințat cu o judecată nu mai puțin severă. Aici păcatul era mai aproape deoarece exista o legătură de sânge, nu numai un legământ, și ei au fost fără milă față de frații lor, având o ură necontenită împotriva lor. „Aşa zice Yahve: «Pentru trei fărădelegi ale Edomului şi pentru patru, nu Mă voi întoarce; pentru că a urmărit pe fratele său cu sabia, şi şi-a înăbuşit toată mila, şi mânia lui a sfâşiat neîncetat şi şi-a ţinut mânia pentru totdeauna. Şi voi trimite un foc peste Teman şi va mistui palatele Boţrei»“.

Amon, politic și calculat în dorința de a-l distruge pe Israel pentru a-și realiza interesele, este și el destinat de Dumnezeu să meargă în captivitate. „Aşa zice Yahve: «Pentru trei fărădelegi ale fiilor lui Amon şi pentru patru, nu Mă voi întoarce, pentru că au spintecat femeile însărcinate din Galaad, ca să-şi lărgească hotarul. Şi voi aprinde un foc în zidul Rabei şi-i va mistui palatele, cu strigăte în ziua luptei, cu furtună în ziua vârtejului»“.