Alţii pot, tu nu poţi
Alţii pot să se laude cu ei înşişi, cu lucrul lor, cu succesul lor, dar ție nu ţi se va permite să faci aşa ceva; şi dacă încerci s-o faci, te va duce într-o aşa frământare spirituală, încât te vei dezgusta de tine şi de toate faptele tale bune.
Alţii pot să reuşească să facă bani sau să primească vreo moştenire, dar se prea poate că pe tine Dumnezeu va voi să te ţină sărac, pentru că vrea ca tu să ai ceva mai bun decât aurul, şi anume dependenţă în totul de El, ca El să aibă onoarea să-ţi acopere nevoile zilnice, din tezaurul Său nesecat.
Domnul poate să le permită altora să fie puşi în onoare şi în locuri de frunte, iar pe tine să te ţină ascuns în întuneric şi în necunoscut, pentru că vrea să facă din tine un rod ales şi cu miros plăcut pentru gloria Lui viitoare, pe care îl poate coace numai în umbră.
El îi poate lăsa pe alţii să fie mari, dar pe tine te va ţine mic, mic de tot. Îi poate lăsa pe alţii să facă o lucrare pentru El şi să fie lăudaţi pentru ea, dar pe tine te va face să lucrezi şi să te trudeşti fără să ştii cât faci de mult; şi apoi, ca să-ţi facă lucrul şi mai de preţ, El îi poate aşeza pe alţii să fie lăudaţi pentru lucrul pe care tu l-ai făcut, pentru ca astfel să facă răsplata ta de zeci de ori mai mare când va veni Domnul Isus.
Duhul Sfânt va veghea de aproape asupra ta, cu o dragoste geloasă, şi te va mustra pentru cele mai mici abateri şi simţiri sau chiar pentru că îţi pierzi timpul, lucru de care altor creştini puţin le pasă poate. Aşa că ia bine Seama la faptul că Dumnezeu este un Stăpân nemărginit şi că are drept Să facă ce vrea cu ai Lui.
Se poate să nu-ţi lămurească mii de lucruri care te uimesc, dar, pentru că eşti robul dragostei Lui, El te va înveli într-o dragoste geloasă şi va vărsa asupra ta multe binecuvântări care vin numai peste cei care sunt în cercul dinăuntru al celor foarte aproape de El.
Gândeşte-te că ai de-a face cu Duhul Sfânt şi că El are libertatea să-ţi lege limba sau să-ţi înlănţuiască mâna sau să-ţi închidă ochii, într-un fel în care cu alţii pare că n-o face. Şi dacă eşti aşa de moale în mâna Olarului, ai găsit cheia cu care deschizi toate cămările cerului.