Adevărata dragoste

Un renumit profesor se afla în faţa unui grup de tineri, care erau contra CĂSĂTORIEI. Tinerii argumentau că romantismul constituie adevăratul susţinător al unei perechi şi că este de preferat să termini cu relaţia atunci când se stinge, în loc să intri în monotonia unei căsnicii.

Cu toată viteza, depăşind, nerespectând regulile, ajunse la spital, dar din nenorocire când sosi, ea murise. În timpul înmormântării tatăl meu nu vorbi şi avu o privire pierdută. Aproape nu plânse. În noaptea aceea noi copiii am stat alături de el.

Într-o atmosferă de durere şi nostalgie, ne-am reamintit frumoase anecdote.

El îi ceru fratelui meu - teolog, să-i spună unde ar fi mama în acest moment. Fratele meu începu să-i spună despre viaţa de după moarte; presupuse cum şi unde ar fi ea.

Tatăl meu ascultă cu mare atenţie şi deodată ceru: ''Duceţi-mă la cimitir";

- Tată, am răspuns, este 11 noaptea, nu putem merge la cimitir acum. El ridică vocea şi cu o privire de sticlă, zise:

''Nu discutaţi cu mine, vă rog, nu discutaţi cu un om care tocmai a pierdut ceea ce a fost soţia sa timp de 55 de ani".

S-a produs un moment de linişte respectuoasă şi n-am mai discutat nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului şi cu o lanternă am ajuns la mormânt. Tatăl meu atinse mormântul cu mâna lui, plânse şi ne spuse nouă, celor care vedeam această scenă, impresionaţi:

Au fost 55 de ani buni... ştiţi? Nimeni nu poate vorbi de dragoste adevărată, dacă nu are idee ce înseamnă să împarţi viaţa în acest fel cu o femeie.

Făcu o pauză şi i se lumină faţa; continuă:"Ea şi eu am fost împreună în acea criză când am schimbat serviciul... am făcut o echipă când am vândut casa şi ne-am mutat din oraş, am împărţit bucuria de a vedea copiii noştri terminând şcolile, am plâns unul alături de altul la pierderea fiinţelor dragi.

Ne-am rugat împreună în sala de aşteptare a unor spitale, ne-am sprijinit în durere. Ne-am îmbraţişat în fiecare Crăciun, şi ne-am iertat greşelile... Acuma a plecat şi sunt mulţumit. ştiţi de ce? Pentru că a plecat înaintea mea. Nu a trebuit să trăiască agonia şi durerea de a mă înmormânta, de a rămâne singură după plecarea mea. şi eu voi trece prin asta, prin moarte, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. O iubesc atâta, că nu mi-ar fi plăcut să sufere ea această despărţire prin moarte...". Când tata termină de vorbit, noi copiii aveam feţele pline de lacrimi.

L-am îmbrăţişat şi el ne-a consolat: ''Totul e bine, putem merge acasă, a fost o zi bună".

În noaptea aceea am înţeles ce înseamnă ADEVĂRATA DRAGOSTE.

Diferă mult de romantism. Nu are prea mult de-a face cu erotismul. Se leagă mult mai bine de munca şi grija pe care o au două persoane casătorite real.

Când profesorul a terminat de vorbit, studenţii nu l-au putut combate. Acest fel de dragoste era ceva ce ei nu cunoşteau.