A zărit o femeie foarte frumoasă
„David s-a ridicat din patul său şi se plimba pe acoperişul casei împăratului. Şi de pe acoperiş a văzut o femeie scăldându-se; şi femeia era foarte frumoasă la înfăţişare". (2 Samuel 11:2)
David, om mare, cu distinse trăsături spirituale, plin de credinţă în Dumnezeu, aflat într-o mică neatenţie, într-un moment de neveghere, comite un mare păcat (2 Samuel 11.27). Acesta devine pildă deosebit de grăitoare despre cum poate face diavolul dintr-o mică scânteie un puternic incendiu. Ajuns în culmea gloriei sale, David săvârşeşte o faptă foarte gravă, care atrage asupra lui pedeapsa divină manifestată prin suferinţă, prin umilinţă, prin durere, până la sfârşitul vieţii sale.
Iată fapta: David a privit de pe acoperişul casei sale; el a zărit o femeie frumoasă (2 Samuel 11.2). Ce mare lucru că a privit? Da, a fost de ajuns o privire pentru ca focul să izbucnească. Şi apoi, una după alta, ce înlănţuire tulburătoare de mari nelegiuiri şi păcate! Intervenţia trimisului lui Dumnezeu, Natan, a răscolit conştiinţa amorţită a lui David (2 Samuel 12.1-8), astfel că David îşi recunoaşte starea, spunând: „am păcătuit înaintea lui Dumnezeu" (2 Samuel 12.13), iar apoi David s-a făcut vinovat şi de moartea lui Urie, soţul acestei femei (2 Sam 11.15, 17). În răscoala pe care o stârneşte fiul său chiar împotriva tatălui, Absalom este înfrânt şi omorât. Iată urmări ale privirii lui David.
Uneori atracţia păcatului este nu o stare a firii pământeşti, ci o capcană, un lanţ satanic, când cel rău pune în mişcare toată puterea lui de aţâţare a poftelor trupului pentru a crea prilejuri de păcătuire.
Şi Iosif, vândut fiind de fraţii săi în Egipt, a trecut prin încercări extrem de grele. El a fost momit de soţia propiului său stăpân. În faţa insistenţelor păcătoase ale acestei femei (Geneza 39. 7-20), Iosif a dat dovadă de o mare putere de biruinţă şi curăţie, respingând cu dezgust toate propunerile ei stricate. Iosif nu numai că a respins în mod categoric poftele păcatului, dar a preferat mai degrabă să sufere decât să cedeze în faţa păcatului.
În zilele senine şi frumoase, oricine se poate lăuda cu Dumnezeu şi cu calităţile sale de creştin; când nu suntem ispitiţi, oricine poate părea blând, răbdător. Dar când peste noi coboară întunericul ispitelor, cât de slabi ne dovedim! Când plăcerile păcatului ne asaltează sufletul, ce se mai poate dovedi din curăţia noastră faţă de Dumnezeu?
Trebuie să nu uităm că însuşi Domnul Isus.a fost ispitit şi încă atât de greu, în pustiul Iudeii, cât şi în multe alte rânduri, culminând cu suferinţele fizice şi morale de pe Golgota.
După cum în ispitirea lui Iov gura celui rău a fost astupată, rămânând de ruşine, tot astfel, Dumnezeu vrea ca în diferite ocazii din viaţa noastră cel rău să fie înfrânt. Destul de dureros este că uneori învinuirile celui rău sunt adevărate. Ce durere pentru Tatăl ceresc când, uneori, cel rău aduce acuzaţii întemeiate împotriva copiilor Săi! Dorinţa lui Dumnezeu este ca, permiţând trecerea noastră prin tunel, să ieşim învingători, oricât de înfierbântat ar fi cuptorul ispitelor. Atunci când Dumnezeu va răsplăti pe copiii Săi, va ţine cont de gradul de desăvârşire ai fiecăruia. Gândul la răsplata care ne aşteaptă în cer să ne însufleţească, iar ochii noştri să privească la Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei noastre, Cei care a biruit, ispita, ştiind că ori de câte ori câştigăm vreo bătălie împotriva celui rău şi biruim ispita corurile îngereşti cântă imnuri de bucurie spre gloria lui Dumnezeu.