A auzi şi a face
Te-ai întrebat vreodată cum învaţă copii să folosească creionul pentru a scrie? Mi-e greu să cred că ai auzit vreodată de cineva capabil să scrie corect de prima oară când a ţinut un stilou sau un creion, pe baza unor explicaţii corecte şi precise date de profesor. S-ar putea ca explicaţiile să fie cele mai bune în legătură cu poziţia pe care ar trebui s-o aibă corpul, poziţiile speciale ale încheieturii, cotului, degetului mare şi a celălaltor degete şi de asemenea felul în care stiloul trebuie ţinut. Dar în ciuda celor mai intense instrucţiuni date de profesor în a spune copilului ce să facă şi cum să facă, şi chiar arătându-i cum, în locul unui ‘O’ rotund apare o linie strâmbă, semănând foarte mult ca formă cu acele insule de pe coasta de vest a Scoţiei aşa cum apar pe hartă.
« Oh! » vei spune “aceasta a fost doar prima încercare.” Exact. Dar la a doua sau la a treia, şi chiar la a 100-a încercare, profesorul doar va repeta instrucţiunile. Progresul în arta scrisului depinde în mare de eforturile personale ale elevului de a face exact cum i s-a spus. Doar printr-un exerciţiu permanent elevul progresează treptat în lucrul său, şi, încet dar sigur, atinge excelenţa unui « caligraf ». Cel mai abil profesor de caligrafie din lume va fi fără putere în a obţine rezultate bune de la clasa lui fără efortul individual al elevilor.
Aşa cum este cu arta scrisului, aşa este cu toate artele, prin artă înţelegând orice ar fi dobândit prin repetiţia acelui lucru. Instruirea pentru a cânta din gură sau la un instrument muzical nu va produce niciodată un interpret performant fără repetiţie. Nu vei spune pictor peisagist unei persoane care nu ştie să folosească acuarele. Cum ai putea să spui că cineva este sculptor când el nu a modelat sau sculptat în viaţa lui ? S-ar putea să ştie ceva din teorie, dar artistul este omul care excelează în practică. Acesta este un principiu înţeles în multe lucruri, dar unele persoane uită ocazional că este obligatoriu şi în lucrurile lui Dumnezeu.
Bineînţeles că mă adresez vouă dragi prieteni, ca unora care mărturisesc credinţa în Hristos, şi aş dori să vă reamintesc că nu veţi face niciodată progrese ca ucenici ai Domnului Isus dacă nu vă veţi strădui ca obicei să ascultaţi cuvintele Sale. Vă aduceţi aminte ce a spus: “ şi pentru ce mă chemaţi Doamne Doamne şi nu faceţi ce spun?”(Luca 6:46). Nu ajunge să ştii ce trebuie făcut. ‘Dacă ştiţi acestea fericiţi sunteţi dacă le veţi face.’(Ioan 13:17). A nu asculta este în adevăr o treabă serioasă; pentru că citim, ‘Deci aceluia care ştie să facă bine şi nu-l face , aceasta îi este păcat’(Iacov 4:17). Domnul spune de asemenea într-un mod solemn, ‘iar robul acela care a ştiut voia stăpânului Său şi nu s-a pregătit nici n-a făcut după voia Lui, va fi bătut cu multe lovituri.’ (Luca 12:47)
Pe de altă parte, găsim în Evanghelia după Ioan că Domnul leagă de ascultare o binecuvântare specială. ‘Cine are poruncile Mele şi le ţine Acela este cel care mă iubeşte; iar cine mă iubeşte pe Mine va fi iubit de tatăl Meu şi Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui’. Aşa sunt cuvintele Domnului. şi apoi spune din nou: ’Dacă mă iubeşte cineva va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi; şi Noi vom veni la el şi vom locui la el" (Ioan 14:23). Scopul pentru care vă scriu astfel este pentru a vă ruga să fiţi copii ascultători ai lui Dumnezeu, şi să perseveraţi cu toată hărnicia în a face voia lui Dumnezeu în ceea ce vă priveşte. ‘Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului şi nu numai ascultători, înşelându-vă pe voi înşivă.’(Iacov 1:22). Luaţi, de exemplu, modelul rugăciunii. Vi s-a spus să vă rugaţi "fără încetare" (1 Tesaloniceni 5:17). Faceţi asta? Încercaţi din nou şi din nou cu perseverenţă să creaţi un duh de rugăciune? Nu este de ajuns să te rogi din obicei sau necesitate.
Este un mare câştig să "rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii"(Efeseni 6:18). Când citeşti un asemenea text te gândeşti cu siguranţă că acesta este un obicei bun şi potrivit pentru a-l dobândi. Dar oare se termină cu o dorinţă deşartă ? Ar trebui să te încurajeze la o mijlocire mai frecventă la tronul harului. Pentru că doar după un exerciţiu îndelungat te vei ‘ruga fierbinte’ cu o rugaciune cu ‘mare putere’. Cu alte cuvinte rugăciunea ascultată este rezultatul,nu numai a auzirii cuvintelor Domnului, ci şi a împlinirii lor.