Biserica romană şi dominaţia ei

Ce se petrecea în Biserica lui Dumnezeu, în timp ce mahomedanismul — religia preofetului mincinos năpădea în ţinuturi întinse, mai cu seamă în ţinuturile dinspre Răsărit şi făcea să piară aproape de tot numele de creştin? Lăsând la o parte ceea ce se numeşte biserica greacă şi feluritele secte creştine din Răsărit, ne vom ocupa de biserica din Apus.

Biserica aceasta formează un întins sistem care s-a alcătuit încetul cu încetul pe dărâmăturile bisericii dintâi, cu care ea pretinde că se leagă, dar nu-i decât corupţia acesteia, care s-a dezvoltat mai cu seamă în veacurile de necunoştinţă şi de Întuneric ale evului mediu. Se împodobeşte cu titlul de catolică sau universală, însă pe nedrept, pentru că mulţi dintre oamenii creştinităţii, ca cei care ţin de bisericile de Răsărit şi de alte denumiri protestante, s-au despărţit de ea. Îşi ia numele de apostolică, pentru că ea spune că a fost întemeiată de apostoli, ceea ce nu i adevărat, şi pentru că pretinde că urmează învăţăturile lor, de rare dimpotrivă s-a depărtat cu totul, aşa cum o dovedesc istoria şi învăţăturile ei. În sfârşit, îşi mai adaugă la titlu şi pe acela de romană, şi pe drept cuvânt, pentru că papa, care la început nu era decât episcopul Romei, îi este căpetenia supremă. De aici vine numele de romanism care se dă întregii ei organizaţii, cultului, precum şi învăţăturilor ei. Mai este aratată şi cu numele de papalitate şi de papism, cel dintâi dintre aceste cuvinte fiind în legătură cu şirul de papi şi cu puterea lor, iar al doilea, cu sistemul religios al cărui cap este papa.