VERSETELE 9-13: „Caută să vii curînd la mine; căci Dima, din dragoste pentru veacul de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmaţia. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru lucrare. Pe Tihic l-am trimis la Efes. Cînd vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele".

Să revenim acum la împrejurările apostolului care ne înfăţişează limpede cea din urmă etapă a Bisericii în falimentul resposabilităţii ei, fază prezentată rezumativ şi anticipativ (şi oarecum profetic) în ultimele evenimente din viaţa lui Pavel.

Dacă toţi care erau în Asia l-au părăsit în momentul celei de-a doua întemniţări, cu cît îi era mai dureros să-1 vadă acum pe Dima, fost colaborator în lucrare (Coloseni 4.14; Filimon 24), pînă acum asociat cu Luca (singurul care va rămîne de acum Înainte tovarăş al apostolului), părăsindu-l. Şi pricina acestei părăsiri ne este arătată: Dima iubise veacul de acum. Poate că ar fi rîvnit pentru nişte poziţii în lume pe care nu le putea avea atîta timp cît „se compromitea" în relaţiile cu Pavel. Nu ştim exact lucrurile, dar, părăsindu-1 pe apostol, el venea în contradicţie absolută cu scopul lucrării lui Hristos pentru ai Săi (Galateni 1.4). Dima părăsise Roma la cea din urmă întemniţare a lui Pavel şi plecase le Tesalonic. Fără îndoială, prigoana pomenită la 2 Tesaloniceni încetase atunci. Care erau motivele lui Crescens şi ale lui Tit? Pare că un lucru este sigur, anume că apostolul nu-i trimisese ca pe Tihic (versetul 12). Aceste motive ne sînt necunoscute. Poate că ele erau în legătură cu lucrarea Domnului. Am putea înţelege aceasta din tăcerea lui Pavel, dar pentru noi este o lecţie serioasă. Putem avea multe motive însemnate care ne pot solicita în lucrarea noastră creştină. Să ne ferim însă de orice motiv care ne face să evităm pericole şi dificultăţi, atunci cînd este vorba de lucrare. Nu este, oare, de primă însemnătate şi un motiv aflat deasupra tuturor celorlalte, acela de a rămîne alături de apostol înaintea scaunului de judecată? Nu a fost tot aşa cu ucenicii în vremea judecăţii Domnului lor? Putem avea motive plauzibile de activitate în lucrare şi totuşi să nu fim la înălţimea unei rîvne reale pentru Hristos! Purtarea Măriei, care nu o scotea în evidenţă, nu era, oare, de o mie de ori mai presus de a Martei şi, cu toate acestea, cine ar fi putut spune că Marta nu trebuia să slujească?

„Numai Luca este cu mine". Din ziua cînd şi-a unit destinul cu al apostolului (Faptele Apostolilor 16.10), se pare că Luca nu l-a mai părăsit; slujba fără folos personal este dovedită prin faptul că el nu vorbeşte niciodată despre sine, doar apostolul va vorbi de Luca (Coloseni 4.14; Filimon 24). Cît de dureroasă trebuie să fi fost pentru Luca plecarea lui Dima! Dar cu cîtă cinste a fost răsplătit el, care nu era apostol, cînd i-a fost încredinţată redactarea inspirată a două cărţi de căpetenie din Noul Testament!

„Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă". Mişcător îndemn! Altădată, Marcu era atras de Barnaba, departe de apostol (Faptele Apostolilor 15.35-38), dar acum este chemat înapoi chiar de apostol. Iată-l deci reabilitat şi înviorat, regăsind public comuniunea cu Pavel şi, prin urmare, cu Domnul. Colosenii primiseră mai înainte porunci în acest sens, prin care el era reabilitat faţă de Adunare (Coloseni 4.10). Şi aceasta ne dă o lecţie deosebit de folositoare. O faptă, judecată de toţi, aducînd o lumină defavorabilă asupra unui frate (nu vorbim, evident, de cazul unuia dat afară), nu trebuie să aducă o judecată de lungă durată asupra caracterului său. Pavel ne dă o dovadă, din felul cum îl apreciază pe Marcu; nu fusese pusă problema destoiniciei sale în slujbă, datorită unor greşeli în umblare.

Erau totuşi despărţiri care nu puteau fi nicidecum dezaprobate: de exemplu, aceea a lui Tihic. Dacă apostolul l-a trimis la Efes, el a făcut-o pentru nevoile slujbei încuviinţate de Domnul. Tihic apare în Scriptură după zarva din Efes (Faptele Apostolilor 20.4). El era din Asia, frate preaiubit şi slujitor credincios, trimis de apostol să încurajeze adunarea din Efes, în care Pavel suferise atît de mult (Efeseni 6.21,22); era trimis, de asemenea, la coloseni (Coloseni 4.7-9), pentru a le mîngîia inimile; tot apostolul îl va trimite şi la Tit (Tit 3.12). Deci Tihic era un frate înzestrat în chip deosebit ca să poarte cu credincioşie mesaje însemnate pentru încurajare şi întărire. Am putea să-1 numim mîngîietorul adunărilor. Ce slujbă de preţ, mai cu seamă întro vreme de decădere!

Ca în toate celelalte „Scripturi", apostolul era inspirat chiar atunci cînd le vorbea de manta şi de cărţile sale. într-o astfel de scrisoare, această simplitate este deosebit de însemnată. Ca şi Stăpînul lui, apostolul nu era deasupra greutăţilor şi a împrejurărilor omeneşti. El era expus aceloraşi împrejurări; avea nevoie să se apere de frig, ceea ce, în treacăt, ne spune de asprimea celei de-a doua întemniţări. Ca să citească, îi trebuia un material durabil: „cărţile", care erau părţi din Cuvîntul lui Dumnezeu (Daniel 9.2). Împrejurările vieţii sale de fiecare zi erau astfel trăite, călăuzite sau înlăturate sub îndrumarea Sfîntului Duh.