VERSETELE 1-2: „Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care va judeca viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Lui: vesteşte Cuvîntul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea si învătătura".

Această rugăminte fierbinte ne arată ce problemă însemnată avea apostolul pe inimă. Este partea culminantă a îndemnurilor adresate lui Timotei. Rugămintea este făcută înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Isus Hristos şi conţine gîndul măreţiei acestei prezenţe. Aici Domnul ne este prezentat sub două înfăţişări:

1. Ca „Judecător", El va judeca viii şi morţii. Această judecată viitoare este pricina stăruinţei în rugăciune. Într-adevăr, de la alcătuirea Bisericii, Domnul le-a poruncit ucenicilor Săi să propovăduiască poporului şi să mărturisească despre El că a fost rînduit de Dumnezeu ca Judecător al celor vii şi al celor morţi (Faptele Apostolilor 10.42).

2. Ca „Răsplătitor" al slujitorilor Săi, apotolul ni-L înfăţişează aici (mai tîrziu vom reveni la versetul 8) la arătarea şi Împărăţia Sa. Aici, apostolul se gîndeşte cu deosebire la răsplătirea ucenicilor Săi, atunci cînd Se va arăta El. Cînd va împărăţi, va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale şi nu va mai fi nevoie ca Evanghelia să fie ţinută cu tărie, biruinţa fiind cîştigată de Domnul Isus Hristos asupra tuturor celor care s-au împotrivit planurilor harului Său (1 Corinteni 15.25).

Ce era rugat Timotei? În timp ce la capitolul 3.14 era îndemnat să rămînă la lucrurile pe care le-a învăţat, aici este rugat să le propovăduiască şi să le vestească în afară. Timotei începuse să primească aceste adevăruri pentru el însuşi şi, într-o manieră generală, tot Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu. Acum, vasul fiind plin, şi acesta îi era rostul, trebuia să fie golit pentru folosul altora. Timpul trecea repede, venirea Domnului era aproape. Trebuia să stăruiască chiar şi „nelatimp", fără să aştepte, ca în Efeseni 5.16 şi Coloseni 4.5, o ocazie specială. Trebuia să mustre (1 Timotei 5.20), să trezească cugetul, să producă pocăinţă în cei care fuseseră pînă acum nepăsători. Trebuia să-i certe pe cei care se lăsaseră tîrîţi de mersul lumii. Trebuia să-i îndemne pe cei care îşi pierdeau îndrăzneala sau ajungeau sfioşi în faţa răului. Acest lucru cerea îndelungă răbdare, blîndeţe, dar în acelaşi timp şi hotărîre, singurul mijloc de a convinge fără împotrivire. Timotei trebuia să se bizuie numai pe învăţătura cuprinsă în Scriptura insuflată, despre care vorbea Pavel.