2 Timotei 4

In capitolul 3 apostolul a prezis pe deplin starea teribila a crestinatatii de nume in zilele din urma si, totodata, a reamintit credinciosilor provizia pe care Dumnezeu a facut-o pentru ca ei sa fie "pregatiti pentru orice lucrare buna" in ziua cand raul va fi foarte raspandit.

Dupa ce a prezentat ruina marturiei si resursele celui credincios, Pavel,, in capitolul 4 da indrumari speciale pentru slujirea Domnului in timpul decadentei generale.

Experienta ne spune ca intr-un timp de crestere a raului in marturia crestina si de slabiciune printre poporul lui Dumnezeu, slujitorul poate fi descurajat cu usurinta si isi poate pierde curajul in lucrarea lui. De aceea sunt importante aceste invataturi in care scriitorul, in loc de a permite ca starea plina de intristare si fara sperante a crestinatatii sa fie o scuza pentru nepasare din partea slujitorului, sa foloseasca aceasta situatie ca un stimulent pentru a lucra cu toata inima.

(4.1). Apostolul deschide aceasta parte a indemnurilor lui prin prezentarea motivelor rugamintii lui catre credinciosi de a starui in lucrarea lor pentru Domnul. El vorbeste cu toata solemnitatea ca inaintea lui Dumnezeu si a lui Hristos Isus, care ne cunosc pozitia si atitudinea pe care o avem in aceasta situatie si ne indeamna staruitor la lucrare, avand in vedere trei fapte mari:

- Intai, Hristos este Judecatorul celor vii si celor morti. El este "Arbitrul" caii pe care mergem si a starii noastre pe aceasta cale. Pe langa aceasta, starea marturiei crestine este de asa fel incat cea mai mare parte din ei sunt neconvertiti si vor ajunge la judecata, ca oameni in viata cand Se va arata Hristos sau cu multimea celor morti la marele Tron alb de la urma. Partea noastra este sa-i instiintam pe oameni despre venirea judecatii si sa-i indrumam spre mantuitorul.

- In al doilea rand, Pavel ne incurajeaza in slujirea noastra cu marele adevar al aratarii lui Hristos. Aceasta "aratare" a sa este deosebita de judecata celor vii si a celor morti. Nu este vorba despre rapire, ci de aratarea lui Hristos pentru a domni, pentru ca rasplata pentru slujire este intotdeauna pusa in legatura cu "aratarea." Cuvantul spune: "Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum va fi fapta lui" (Apocalpsa 22.12).

- In al treilea rand, suntem incurajati sa slujim "si pentru Imparatia Sa." Fiecare suflet mantuit prin predicarea evangheliei va face sa straluceasca mai din plin gloria lui Hristos cand El va veni sa imparateasca si sa fie glorificat in sfintii Sai.

Deci fie ca este vorba de judecata celor rai, de rasplatirea slujitorului sau de gloria lui Hristos, este o incurajare pentru slujitor sa staruie in lucrarea lui.

(4.2). Dupa ce a aratat motivele indemnului sau, apostolul da ca o porunca a sa de a sluji. daca oamenii sunt raspunzatori fata de Dumnezeu, atunci "vesteste Cuvantul, staruie la timp si nelatimp." daca Hristos va veni sa judece, atunci "convinge", "mustra" si 'cearta" pe cei care traiesc intr-un fel care le va aduce judecata. daca sfintii vor fi rasplatiti la aratarea lui Hristos, atunci "incurajeaza cu toata indelunga-rabdare si invatatura."

Slujitorul are sa predice "Cuvantul." Acesta este nu numai simpla evanghelie catre cei pacatosi, ci "Cuvantul: lui Dumnezeu si pentru pacatosi si pentru sfinti. Este de asemenea nevoie de urgenta in predicarea Cuvantului, de o lucrare in orice timp. Cuvantul lui Dumnezeu este pentru toti oamenii in orice timp. "Convinge" sau "mustra" este o lucrare necesara atat printre sfinti cat si printre pacatosi. Dar aceasta se poate face numai prin prezentarea Cuvantului; pentru ca numai Cuvantul poate produce convingere. Noi putem cauta sa convingem si sa mustram cu propriile noastre cuvinte si argumente, numai ca sa ne intristam si sa ne revoltam. Mustrarea, convingerea, pentru a fi de folos, trebuie bazata pe Cuvantul lui Dumnezeu. Pe cei care se vor pleca in fata Cuvantului ca sa primeasca mustrarea, Cuvantul ii incurajeaza.

Orice forma ar lua slujirea, ea trebuie facuta cu indelunga-rabdare si potrivit cu adevarul "invataturii". Desigur, Cuvantul va starni impotirvirea firii pacatoase si aceasta va cere indelunga-rabdare din partea slujitorului; si singurul raspuns eficient in fata imporivirii este invatatura sau adevarul Scripturii.

(4.3-4). In cel dintai verset slujitorul lui Dumnezeu a privit dincolo de timpul in care traia si de aceea sublinia urgenta slujirii. Acum din nou priveste la sfarsitul perioadei crestine si foloseste conditiile inspaimantatoare care vor fi printre cei care fac parte din crestinatatea de nume, ca un nou impuls pentru slujire. Spusese mai inainte despre invatatorii falsi care patrund in case; acum vorbeste despre oamenii aceia inselati. Va veni timpul cand oamenii, dorind sa-si "desfateze urechile" nu vor suferi invatatura sanatoasa, ci isi vor aduna in jur invatatori dupa poftele lor. Nu este o descriere a paganilor care n-au auzit niciodata adevarul, ci a crestinatatii, in care oamenii au auzit evanghelia, dar n-o mai pot suferi. Totusi ei nu leapada marturisirea crestinatatii, pentru ca inca isi mai aduna invatatori, dar acestia sa fie invatatori care sa nu-i deranjeze in placerile lor, in poftele lor lumesti, predicandu-le adevarul.

Colectivitatile de crestini de nume isi vor alege cate un invatator cu totul strain de Scriptura si vor arata cat de mult s-a departat crestinatatea de randuiala luiDumnezeu pentru Adunarea Sa. Rezultatul acestei dezordini este ca prea adesea invatatorul ales este doar un conducator orb al unor orbi si "cand un orb calauzeste pe un alt orb, amandoi vor cadea in groapa" (Matei 15.14). in felul acesta, indepartandu-se de adevar, ei "se vor abate spre fabule."

(4.5). Daca starea crestinatatii avea sa devina atat de ingrozitoare incat cei care isi zic crestini nu vor suferi invatatura sanatoasa, vor urma poftele lor si se vor indrepta spre fabule, cel credincios are sa fie "treaz in toate." El sa-si aiba judecata formata de adevar si sa nu permita ca mintea sa-i fie influentata de relele si fabulele multimii.

Am mai avut indemnul de a "suferi raul impreuna cu evanghelia"; "ia partea ta la suferinta" ca bun ostas al lui Isus Hristos; apoi am fost instiintati ca "toti cei care voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos vor suferi persecutie" (1.8; 2.3; 3.12). Acum suntem din nou instiintati ca trebuie sa fim pregatiti "sa suferim relele" din cauza situatiei in care se afla crestinatatea.

Deci cel credincios trebuie sa fie pregatit pentru suferinta din cauza evangheliei, pentru Isus Hristos, datorita evlaviei crestine si avand in vedere relele zilei.

De asemenea, oricat de rea ar fi ziua si cat timp va dura ziua harului, omul lui Dumnezeu, oricare i-ar fi darul, va trebui sa faca lucrarea unui evanghelist. Abandonarea adevarului de catre multime, in cea mai mare parte in asa-numitele biserici dedate spiritului lumesc si fabulelor, face si mai dator pe omul lui Dumnezeu sa continuie lucrarea de evanghelizare si sa-si indeplineasca slujba care i-a fost data. Lucrarea Domnului nu este de facut pe jumatate. Avem sa cautam sa terminam ceea ce El ne-a dat sa facem.

(4.6). Slujitorul lui Hristos se refera acum la plecarea sa, ca un alt impuls pentru lucrare. Sfarsitul vietii lui de devotement si de persecutie din patea lumii era atat de aproape incat putea spune: "Eu am si fost turnat ca o jertfa de bautura." Pentru el, a pleca de pe pamant era o eliberare de tot ceea ce il tinea departe de Hristos; dar el prezinta faptul acesta ca un motiv pentru Timotei in indeplinirea slujbei lui. Deseori, din acea zi, plecarea unui slujitor devotat a fost folosita de Domnul ca sa-i faca mai activi in lucrare pe cei ramasi.

(4.7). daca Biserica avea sa fie lipsita de indrumarea activa a apostolului, exemplul lui ne ramane ca un imbold. Aici, deci, Pavel, in ajunul plecarii lui, priveste inapoi la calea lui de slujitor si priveste inainte la ziua gloriei cand lucrarea lui isi va avea o rasplatire stralucita. Privind inapoi, el poate spune: "M-am luptat lupta cea buna, mi-am sfarsit alergarea, am pazit credinta." in timpul lui Pavel credinta fusese deja asaltata din toate partile si ea este si mai atacata in timpul nostru. in afara guparii crestine ea a suferit impotriviri din partea ritualistilor iudei si a filosofilor dintre natiuni. in mediul marturiei crestine erau cei care "n-au nimerit tinta cu privire la credinta" (1 Timotei 6.21); si altii au fost dezaprobati in ce priveste credinta" (2 Timotei 3.8). in prezenta acestor atacuri dinauntru si din afara Pavel putea spune: "Am luptat lupta cea buna." El luptase pentru credinta si pazise credinta!

"Credinta" este mai mult decat evanghelia mantuirii noastre; ea aduce toate la centru in Hristos si cuprinde gloriile Persoanei Sale si maretia lucrarii Sale. Ea include intregul adevar al crestinismului. Apostolul luptase cu indrazneala pentru credinta, refuzand sa permita vreun atac asupra ei, din nicio directie. N-a permis niciunei false amabilitati sa se amestece in apararea sa fara compromis a gloriei Persoanei si lucrarii lui Hristos.

(4.8). Dupa ce a luptat lupta cea buna, si-a sfarsit alergarea si a pazit credinta, el privea spre viitor cu toata siguranta si spunea: "De acum ma asteapta cununa dreptatii." El a mers pe calea dreptatii si a urmat invatatura dreptatii (2.22; 3.16), iar acum privea la purtarea cununii dreptatii.

De asemenea cununa dreptatii va fi data apostolului de catre Domnul, Judecatorul Cel drept. Pavel mentinuse drepturile Domnului in timpul cand El era respins, si va primi cununa dreptatii in ziua gloriei Sale. Oamenii ii dadusera apostolului o inchisoare, multi dintre sfinti il parasisera si unii i s-au impotrivit; dar pentru el era "ceva foarte neinsemnat" sa fie judecat de sfinti sau de vreo judecata omeneasca (sau: de ziua omului). Pentru el, Domnul era Judecatorul (1 Corinteni 4.3-5). El nu spune ca judecata de catre frati cu privire la credinciosia lui sau la alergarea lui nu insemna nimic; insa, comparata cu judecata Domnului, era ceva neinsemnat. Prea adesea judecatile noastre a unuia de catre altul sunt invaluite de personalitati marunte side consideratii egoiste. Domnul este dreptul Judecator.

Pentru a treia oara in aceasta epistola apostolul se refera la "ziua aceea" (1.12,18; 4.8). in toate suferintele, persecutiile si insultele pe care le-a intampinat, ziua aceea stralucea luminos inaintea lui - ziua aratarii Domnului. Cum este lucrul acesta, nu putem intelege si nu ne putem lamuri; fata de dispret si insulte avem sa fim tacuti in aceasta zi. Dar pentru toate acestea putem afla mangaiere, incredintandu-le Domnului - dreptul Judecator - pentru ziua aceea, cand El "va scoate la lumina lucrurile ascunse ale intunericului si va descoperi gandurile inimilor; atunci, fiecare isi va primi lauda de la Dumnezeu" (1 Cor. 4.5).

De asemenea, pentru incurajarea noastra, ni se spune ca cununa dreptatii este rezervata nu numai pentru apostol sau vreun slujitor daruit, "ci si tuturor celor care iubesc aratarea Lui." Poate am gandi ca aceasta cununa a dreptatii este rezervata pentru mari activitati in lucrarea Domnului sau numai pentru cei care ar fi conducatori ai poporului lui Dumnezeu. Dar Cuvantul ne spune ca aceasta cununa este pentru toti cei care iubesc aratarea Lui.

In adevar, marea tema a acestei parti din epistola este sa incurajeze pe slujitori sa lucreze, dar sa fie atenti ca aceasta lucrare sa fie condusa de dragoste. A iubi aratarea Lui cuprinde si faptul ca Il iubim pe Cel care va veni curand si, iubindu-L, ne place sa gandim la ziua cand Cel care este acum respins si dispretuit de oameni "va veni ca sa fie glorificat in sfintii Sai si admirat in toti cei care cred." De asemenea, a iubi aratarea Lui presupune ca umblam judecandu-ne pe noi insine, pentru ca citim: "Oricine are nadejdea aceasta in El" - nadejdea de a fi asemenea lui Hristos cand El Se va arata - "se curateste, dupa cum El este curat" (1 Ioan 3.3).

In versetele de incheiere ale epistolei avem o reprezentare frumoasa a harurilor lui Hristos, iubirea crestina si interesele Domnului, care leaga impreuna pe sfinti, individual. Este pretios oricand acest tablou, dar cu atat mai mult intr-o zi de slabiciune si de faliment, cand cei care se tem de Domnul vorbesc deseori unul cu altul.

(4.9). Pavel isi exprimase dorinta de a-l vedea pe Timotei (1.4); acum, avand in vedere eliberarea sa, il indeamna pe Timotei sa vina repede.

(4.10,11). Dorea sa-l vada pe Timotei mai ales pentru ca suferise pierderea celor care lucrasera impruna cu el. Dima il parasise pe apostol, din dragoste pentru veacul de acum.

Nu spune ca Dima L-ar fi parasit pe Hristos, ci socotea imposibil sa continuie mersul cu un reprezentant atat de devotat al lui Hristos si in acelasi timp sa fie si cu lumea de acum. Ori una, ori alta trebuia parasita. Dar el l-a parasit pe Pavel si a ales lumea. Altii plecasera, fara indoiala, in lucrarea Domnului. Numai Luca era cu el. Acest credincios care il insotise in activitatea lui a ramas cu el in momentele mortii, si apostolului ii place sa scrie despre iubirea lui devotata.

Pavel doreste mai ales ca Timotei sa-l aduca pe Marcu. Fusese un timp cand Marcu se indepartase de lucrare, si apostolul, pentru un motiv corect, refuzase sa-l ia in a doua calatorie in serviciul Domnului. Judecase ca n-ar fi fost de folos. Greseala din partea lui Marcu fusese judecata si de aceea se inlaturase orice resentiment si nu se mai facea caz de greseala lui. daca aceasta ar fi singura referinta la Marcu, niciodata n-am fi stiut ceva despre greseala lui in lucrare. Pavel il recomanda in mod special adunarii din Colose (Col. 4.10); acum Pavel ii doreste prezenta; si, notam, chiar in lucrul in care gresise, slujitorul restabilit avea sa fie folositor, pentru ca apostolul spune: "el imi este de folos pentru slujba."

(4.12). Tihic, care poate fusese mai inainte trimis de apostol in Creta (Tit 3.12) era trimis acum in Efes. El era unul dintre cei care doresc sa slujeasca sub indrumarea slujitorului lui Hristos.

(4.13). Omul natural s-ar fi putut mira ca, in aceste indrumari importante, apostolul se opreste si vorbeste despre o manta si niste carti. Uitam ca Dumnezeul care a ingrijit de binecuvantarea noastra vesnica nu este nepasator fata de nevoile noastre temporare. Mantaua pe care o purtam si cartile pe care le citim nu sunt lucruri fata de care El sa arate nepasare. in nepriceperea noastra poate am gandi ca astfel de lucruri nu sunt in atentia Lui; gandind in felul aceste, chiar aceste lucruri - haina pe care o purtam, cartile pe care le citim - devin deseori o capcana in care suntem prinsi.

(4.14,15). Alexandru, la care se refera apostolul, nu este un invatator fals ca Imeneu, nici unul care sa iubeasca lumea, ca Dima. Este un dusman personal activ impotriva apostolului, si, fiind animat de o dusmanie personala, nu-l interesa ceea ce spunea Pavel. Alexandru era cu totul impotriva cuvintelor lui. Asfel de oameni exisau in timpul apostolului si asemenea lor se gasesc si astazi in marturia crestina; ei se impotrivesc la ceea ce se spune, nu pentru ca ar fi lucruri gresite, ci din cauza dusmaniei fata de pesoana care vorbeste. Constienti de nedreptatea unor astfel de oameni, usor putem sa ne iesim din noi insine si sa facem fata firii pacatoase, purtandu-ne in firea noastra pacatoasa. Slujitorul Domnului nu-i raspunde raului cu rau, nici batjocurii cu batjocura. El nu spune: "Voi cauta sa-i fac potrivit faptelor lui," ci incredinteaza Domnului intreaga situatie si de aceea poate spune: "Domnul ii va rasplati dupa faptele lui." Totusi il instiinteaza pe Timotei sa se pazeasca de el. si cati sunt in crestinatatea de nume impotriva carora este necesar ca sfintii sa fie avertizati!

(4.16). Apostolul a aflat in timpul lui, asa cum multi au aflat de atunci, ca si calea se ingusteaza cu cat suntem mai aproape de tinta. in felul acesta, cand a fost chemat sa se apere inaintea celor puternici din aceasta lume, el avea sa spuna: "Nimeni n-a fost cu mine, ci toti m-au parasit." Comportarea aceasta care se arata atat de mult fara inima si fricoasa n-a ridicat resentimente in inima lui Pavel. Dimporiva, el se roaga pentru ei, "sa nu li se tina in seama."

(4.17). Daca toti altii dau inapoi si ne parasesc, cuvintele Domnului vor ramane intotdeauna adevarate: "Eu niciodata nu te voi uita, nici nu te voi parasi." in felul acesta Pavel a inteles, in timpul parasirii lui de catre sfinti, ca Domnul a stat langa el si i-a dat "putere." Totusi, daca Domnul da putere, aceasta nu este puterea de a zdrobi pe dusmanii nostri, sau puterea ca noi insine sa scapam din situatiile care ne incearca, ci de putere spirituala ca sa dam marturie pentru El in prezenta dusmanilor Sai. De aceea apostolul poate spune: "Domnul a stat langa mine si m-a intarit, pentru ca, prin mine, sa fie implinita predicarea si toate natiunile sa auda," Din ce ne este istorisit despre predicile lui Pavel, stim ca el vestea iertarea pacatelor "prin Omul Acesta" - Hristos Isus, Omul inviat, in glorie (Fapte 13.38). daca lui Pavel i se daduse putere sa-L vesteasca pe Hristos, Domnul Insusi Si-a aratat puterea ca sa-l scape pe slujitorul Sau din pericolul din acele clipe. De aceea el nu poate spune: "Eu insumi am scapat", ci "Am fost scapat din gura leului."

(4.18). In plus, apostolul poate privi mai departe cu incredere si poate spune: "Domnul ma va scapa din orice lucrare rea si ma va pastra pentru Imparatia sa cereasca." Tot asa psalmistul putea spune: "Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul" (Psalmul 121.7). in Imparatia cereasca putea ajunge prin moartea de martir, dar sufletul avea sa-i fie pazit prin orice rau prin care avea sa treaca.

Avand inaintea lui Imparatia cereasca, credinciosul slujitor al Domnului isi poate termina epitola cu o izbunire de lauda catre Acela care, cu toata parasirea de catre sfinti, cu toata puterea pe care o avea leul si orice alta lucrare rea, isi va pastra pe ai Sai pentru Imparatie, "a Lui sa fie Gloria in vecii vecilor. Amin."

(4.19). Pavel adauga o salutare de incheiere catre doi sfinti, Priscila si Acuila, care fusesera asociati cu el in lucrarile de la inceput si ii ramasesera credinciosi in zilele de mai tarziu (Fapte 18.2). De asemenea aminteste de casa unuia care nu s-a rusinat de lanturile lui (1.16-18).

(4.20). Cu un interes pe care nu-l putem satisface decat pe scurt, despre un lucrator si depre sanatatea unui credincios slujitor al Domnului, Pavel, in timpul lui, noteaza faptul ca "Erastus a ramas in Corint" si ca pe Trofim il lasase bolnav in Milet. Evident, puterea miraculoasa de vindecare, care, in timpul marturiei lui fusese foarte izbitor folosita de apostol, n-a fost niciodata folosita pentru ajutorarea unui frate sau prieten. Asa cum spusese cineva, "minunile ca o regula erau semne pentru necredinciosi, nu un mijloc de vindecare pentru cei din casa credintei."

(4.21). Niciun amanunt privitor la copiii Sai nu este prea mic pentru a fi luat in seama de Dumnezeul si Tatal nostru. Pavel se referea la manta si la carti; acum se gandeste si la anotimpul in care era. De aceea ii spune lui Timotei sa se straduiasca sa vina inainte ca iarna sa-i adauge unele dificultati in calatoria lui.

Trei frati si o sora sunt mentionati pe nume si acestia ii trimit salutarile lor lui Timotei, imreuna cu "toti fratii", dovada nu numai a dragostei si stimei pe care o aveau fata de Timotei, dar si a grijii apostolului de a promova dragostea printre sfinti.

(4.22). Pavel incheie foarte frumos epistola catre Timotei cu dorinta ca Domnul Isus Hristos sa fie cu duhul lui. Cat de des noi am putea fi corecti in invatatura si in principii, si chiar in comportarea din afara, si toturi totul sa fie cu defecte, daca suntem gresiti in duh. daca Domnul Isus este cu duhul nostru, vom arata in cuvintele si in caile noastre "duhul lui Isus Hristos" (Filipeni 1.19). Pentru aceasta Timotei si sfintii care erau cu el aveau nevoie de har, si de aceea apostolul isi incheie epistola cu dorinta ca "harul sa fie cu voi!"

Si noi, in aceste timpuri mai dificile, sa stim cum sa fim tari in harul care este in Hristos Isus, pentru ca duhurile noastre sa fie pastrate neatinse de efortul dusmanului de a ne strica marturia prin folosirea firii noastre pacatoase. Avem nevoie de o credinciosie ferma in mentinerea adevarului, impreuna cu blandetea lui Hristos, ca nu cumva calea adevarului sa fie vorbita de rau.