VERSETELE 8-9: „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi aceştia se împotrivesc adevărului, oameni stricaţi la minte, nevrednici în ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta, căci nebunia lor va fi arătată deplin tuturor, cum a fost şi a celor doi oameni".

Descriindu-i pe aceşti oameni corupţi de la sfîrşit,Cuvîntul nu se mărgineşte să ne înfăţişeze nişte învăţători care se folosesc de învăţătura lor pentru a favoriza stricăciunea morală a femeilor, satisfăcîndu-şi astfel patimile firii lor păcătoase; mai este o stricăciune care îi caracterizează: sînt oameni stricaţi la minte. Priceperea lor este stricată; ei nu sînt numai învăţători imorali, ci şi vrăjmaşi ai adevărului căruia i se impotrivesc cînd li se înfăţişează spre a fi primit; dar ei i se împotrivesc copiindu-l, ceea ce este culmea nelegiuirii. Ei se dau drept proroci şi cîrmuitori, ca Moise, pretinzînd aceeaşi putere miraculoasă ca el şi uzînd, pentru a deveni credibili, de puterea ocultă a minciunii care impune în faţa oamenilor străini de viaţa cu Dumnezeu. Ei se îmbracă astfel cu haina prorocului, ca „să se împotrivească adevărului", anulîndu-i orice efect asupra sufletelor. Este, în ce priveşte învăţătura, a doua mare viclenie a Satanei din această epistolă. În capitolul 2.18 era vorba de învăţături care răsturnau credinţa, depărtîndu-l pe creştin de cer şi coborîndu-l la bucuria continuă a vieţii pămînteşti. Aici întîlnim o împotrivire deschisă faţă de adevăr, prin asimilarea puterii mincinoase a Satanei cu puterea lui Dumnezeu. Potrivnicul imită forma exterioară a lucrării divine, ascunzînd sub o înfăţişare exterioară înşelătoare lipsa oricărei realităţi. În lucrarea vrăjitorilor nu este deloc putere. Astfel, ei îşi pot preface toiegele în şerpi, dar cel al lui Moise le-a înghiţit pe ale lor; tot aşa, ei au prefăcut apa în sînge şi au adus broaşte în ţara Egiptului, dar fără să aibă apoi puterea de a le nimici. Mai departe n-au putut face nici ţînţari, nici muscă cîinească. Făptura cea mai neînsemnată îi găseşte total nepuntincioşi. Atunci ei spun: „Este degetul lui Dumnezeu" (Exodul 8.19) şi toată lucrarea lor se opreşte. Aceşti oameni „sînt nevrednici în ce priveşte credinţa"; pentru ei nu mai este nici o nădejde. Dumnezeu i-a lepădat; sînt pierduţi: corupţi în moravuri, corupţi în înţelegere, potrivnici ai adevărului.

Dar apostolul spune: „nu vor mai înainta" în putinţa lor de a crea sau de a opri orice urgie; la fel va fi cu aceşti învăţători mincinoşi. Aşa s-a întîmplat şi cu ghicitorii. Au trebuit să recunoască degetul lui Dumnezeu, dar prea tîrziu, pentru că nebunia lor a fost arătată tuturor, prin stricăciunea lor. Va veni o vreme cînd înşelătoria lor va fi cunoscută şi arătată tuturor.