VERSETELE 6-7: „Sînt printre ei unii care se introduc prin case şi ademenesc femei uşuratice, împovărate de păcate şi stăpînite de tot felul de pofte, care totdeauna învaţă şi nu pot ajunge niciodată la cunoştinţa adevărului".

Aici apostolul menţionează o categorie specială de slujitori, de care trebuie să se ferească. Sînt cei care au slujbe eclesiastice în această casă coruptă. Imunitatea lor clericală le îngăduia să intre în casele oamenilor şi „să schimbe în desfrînare harul lui Dumnezeu" (Iuda 4), să se adreseze femeilor fără caracter, făcînd din ele persoane vrednice de dispreţ, fără viaţă morală, îngreunate de păcate şi tîrîte departe de Calea lui Dumnezeu, de felurite pofte, de care se folosesc aceşti oameni ca ademenire, ca să le stăpînească. Vedem aici unde conduce firea păcătoasă fără frică de Dumnezeu, care a fost descrisă mai sus, pe cei care sînt reprezentanţii ei: la stricăciune morală. Aici ajunge starea inimii care crede că poate trece peste Dumnezeu. Apostolul adaugă la descrierea acestor femei desfrînate că ele „învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului". Mai rea decît stricăciunea este pretenţia că te interesezi de lucrurile lui Dumnezeu si te laşi învăţat de astfel de slujitori! Cunoştinţa adevărului nu poate niciodată să iasă dintr-o astfel de învăţătură suspectă. Sufletul rămîne fără viaţă şi, oricît ar învăţa din toate acestea, nu are ce scoate decît nimicnicie; adevărul rămîne ascuns în întregime. Crezînd că pot învăţa ceva, aceste femei nu cunosc deloc starea lor fată de Dumnezeu si aleargă cu ochii închişi spre prăpastie. Ele nu cunosc nici în ce constă viaţa din Dumnezeu. Ele nu-L cunosc nici pe Dumnezeu, deşi susţin că învaţă să-L cunoască.