VERSETELE 8-10: ,Adu-ţi aminte de Isus Hristos, din sămînţa lui David, înviat dintre cei morţi după Evanghelia mea, pentru care sufăr pînă acolo că sînt în lanţuri, ca un făcător de rele. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să aibă parte de mîntuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică".

　Apostolul a spus puţin mai în urmă că Domnul îi va da lui Timotei înţelepciune în toate lucrurile; aici el arată care este temelia oricărei înţelepciuni: „aducerea aminte de Isus Hristos". În El se concentrează toate gîndurile, toată înţelepciunea lui Dumnezeu. Cele două ipostaze ale Domnului Hristos de care trebuia să-şi amintească Timotei erau: un Hristos înviat dintre cei morţi şi un Hristos din sămînţa lui David. Aceste două aspecte erau subiectul Evangheliei lui Pavel şi, de fapt, rezumă întreaga Biblie.

　　Ca Fiu al lui David, Domnul împlineşte făgăduinţele lui Dumnezeu mai întîi faţă de poporul Său, apoi faţă de neamuri, în sfîrşit faţă de Biserică, în ce priveşte partea ei în împărăţia lui Hristos pe pămînt, pentru că Bisericii îi spune El: „Eu sînt Rădăcina şi Sămînţa lui David" (Apocalipsa 22.16). în adevăratul Isaac — Rădăcina lui David — vor fi binecuvîntate neamurile, iar în adevăratul Solomon — sămînţa lui David — va fi întemeiată împărăţia înţelepciunii, a dragostei şi a păcii, împărăţia milenară a lui Hristos. Rădăcina lui David, care urcă pînă la Avraam, ne vorbeşte despre har. David însuşi, ieşit din această rădăcină, este împăratul harului. Sămînţa lui David, înfăţişată prin Solomon, ne vorbeşte de dreptate, de pace, de putere şi slavă, în legătură cu întemeierea împărăţiei lui Hristos şi a Miresei Sale, noul Ierusalim, pe pămînt. Astfel că Evanghelia apostolului nu era străină de toate făgăduinţele lui Dumnezeu cu privire la aşezarea viitoare a împărăţiei lui Hristos pe pămînt.

　　Este însă o trăsătură a Domnului Hristos mai însemnată decît aceasta şi de care trebuia să-şi amintească mai întîi Timotei, fiind aşezată pe cea dintîi treaptă în ochii noştri. Astfel Pavel spune că Evanghelia sa era întemeiată pe un Hristos înviat din morţi. învierea, un adevăr capital pentru creştinism, era punctul de plecare al oricărei slujbe a apostolului. Aşa cum Sămînţa lui David deschidea nădejdea viitoare asupra binecuvântărilor pământeşti, învierea deschidea această perspectivă asupra cerului, asupra relaţiilor cereşti cu Tatăl şi cu Fiul, împreună cu bucuria veşnică a slavei. Apostolul însă adaugă: „înviat din morţi". Învierea nu putea avea loc fără moartea care punea capăt întregii stări a lucrurilor aduse prin păcat. Fără moarte nu era posibilă nici mîntuirea, nici eliberarea, dar, pe de altă parte, fără înviere, Hristos ar fi murit zadarnic, învierea a adus slăvită stare a lucrurilor noi. Aşa cum am văzut în capitolul 1, versetul 10, prin înviere, Domnul Hristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. Învierea este marele şi nepreţuitul adevăr al Evangheliei, atît de mare încît Pavel era gata să sufere totul ca să aducă la cunoştinţa lumii întregi această Evanghelie; deşi considerat şi tratat ca un făcător de rele, el se prezenta mereu doar ca mesager al lui Hristos.

　　Satan însă desfăşurase toate vicleniile şi toată puterea lui ca să împiedice această veste bună şi s-o facă ineficientă. Ce mijloc mai bun putea să aibă decît să nimicească vestitorul? Pe acesta putea să-1 lege, dar Cuvîntul nu putea fi legat împreună cu vestitorul. Lanţul apostolului era mijlocul minunat în mîinile lui Dumnezeu, pentru a-Şi răspîndi în lumea întreagă Cuvîntul care să deschidă uşa ascultării de El.

　Pentru a face cunoscută Evanghelia şi pentru a-i descoperi pe cei aleşi de Dumnezeu, apostolul răbda orice. El socotea că nici o suferinţă nu era prea mare pentru ca cei aleşi să fie părtaşi la mîntuirea care este în Isus Hristos, adică eliberaţi de sub jugul Satanei, îndreptăţiţi prin credinţă, introduşi în atmosfera de favoare a lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi ai Lui — în slavă. Cu ce simţămînt de preţuire pentru ei scrie apostolul: slava veşnică! Nu este nimic trecător în aceste binecuvîntări pe care ni le-a dobîndit harul lui Dumnezeu. Ele sînt hotărîte pentru veşnicie!