VERSETUL 14: „Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat, păzeşte-l prin Duhul Sfînt, care locuieşte în noi".

　Este ceea ce apostolul îl şi îndeamnă pe Timotei în cea dintîi epistolă (1 Timotei 6.20). I se încredinţase o comoară pe care trebuia să o păzească în credincioşie; aceasta reprezenta învăţătura sănătoasă a Scripturii, pe care nimic nu o depăşea în valoare, iar răspunderea de a o păzi revine fiecărui credincios.

　S-a gîndit, oare, cititorul ce înţeles profund are faptul de a nu neglija nici una din aceste „învăţături sănătoase", de a nu le pierde, de a nu lăsa nici una să se risipească fără folos, de a nu aduce nici un lucru străin care ar putea să le strice înfăţişarea sau să le micşoreze valoarea, de a fi convins de desăvîrşirea dumnezeiască a acestor cuvinte încredinţate de Dumnezeu, de a fi preocupat, ca şi Timotei, în a arăta şi altora valoarea lor? Ele sînt comoara cea mai scumpă faţă de tot ce am putea avea... dar cum aş putea înşira vreodată desăvîrşirea lor cînd le privesc şi mă hărănesc cu ele?

　Celor nepăsători le place mai degrabă să se hrănească cu un cuvînt omenesc decît cu aceste „învăţături sănătoase"; ei pot susţine că îl păzesc pentru că au în casă un exemplar pe care îl frunzăresc din cînd în cînd cu gîndul aiurea. Ah, cîţi creştini sînt vinovaţi — ca robul cel leneş — că îngroapă această comoară! Poate că spunem: mă străduiesc să pricep aceste lucruri, dar pentru mine sînt literă moartă, iar o predică bine întocmită mă zideşte mai mult... O predică, în treacăt fie spus, este adesea lipsită de înţelegerea felului de a ţine dreptarul învăţăturilor sănătoase. Apostolul spune aici: „prin Duhul Sfînt care locuieşte în noi". El nu-i spune lui Timotei: „prin Duhul Sfînt care locuieşte în tine", ci în noi. S-ar putea crede că Timotei, acest tovarăş al apostolului, acest om al lui Dumnezeu, era, pe temeiul slujbei sale eclesiastice, mai îndreptăţit decît alţii să păzească această comoară? Nicidecum! Duhul Sfînt locuia în el ca în orice creştin şi fiecare, mai smerit sau mai înţelept, era dator s-o păzească prin Duhul. El este singurul care ne învaţă Cuvîntul, îl aduce la îndeplinire, îl face înţeles şi îl pune în practică. Să remarcăm că adesea, cei mai înţelepţi sînt cei care păzesc mai puţin învăţătura, căci piedica lor este înţelepciunea omenească ce înlocuieşte Duhul Sfînt, singurul care ne face să înţelegem şi să păstrăm „cuvintele sănătoase" cu credinţă şi dragoste.

　Da, fireşte, cuvîntul harului poate zidi sufleteşte şi poate da o moştenire împreună cu toţi cei sfinţiţi (Faptele Apostolilor 20.32).

　În capitolul următor regăsim îndemnurile date lui Timotei, de care este plină această epistolă, arătîndu-ne astfel că, pe măsură ce falimentul sporeşte, Dumnezeu Se foloseşte mai mult de lucrarea personală.

　Ultimele versete ale capitolului înfăţişează un nou chip al răului ce caracterizează falimentul Adunării.