VERSETUL 12: „De aceea şi sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în Cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are să păzească ce l-am încredinţat, pînă în ziua aceea."

　Evanghelia vesteşte cu putere în această lume sfîrşitul consecinţelor păcatului — moartea — şi domnia unui lucru cu totul nou — viaţa — care aduce cu ea sfîrşitul putrezirii ce a domnit în lume de la căderea în păcat. O astfel de Evanghelie a fost misiunea apostolului Pavel printre neamuri, era o slujbă universală, pentru că Evanghelia nu avea în vedere numai pe poporul evreu. Pavel avea o astfel de încredinţare asupra însemnătăţii chemării sale, încît nu se dădea înapoi să o îndeplinească, chiar cu riscul suferinţelor pe care avea să le îndure, suferinţe şi mai chinuitoare, fiind părăsit de cei care primiseră această veste fericită. Iată pentru ce, aşa cum am mai spus, nu-i era ruşine, ci îşi ridica fruntea cu îndrăzneală. „Ştiu în cine am crezut"; el cunoştea Persoana Celui în care îşi pusese încrederea. Este cunoaşterea unei Persoane, nu numai a resurselor care ne înalţă sufletul deasupra dificultăţilor, pericolelor şi obstacolelor pe cale. In Psalmul 27, găsim un gînd asemănător: meditaţia la prezenţa încîntătoare a lui Dumnezeu înalţă capul celui credincios peste vrăjmaşii săi. Cunoscînd această Persoană, Pavel se simţea chiar la izvorul puterii; aceasta este de mare însemnătate. Dacă noi, avînd conştiinţa valorii lucrării încredinţate nouă, am vedea-o pierdută şi nimicită în mîinile noastre, am fi dezamăgiţi şi descurajaţi. Marele apostol a trebuit să asiste la această nimicire în cele din urmă zile ale slujbei sale. Ar fi urmat ruşinea falimentului, dacă n-ar fi cunoscut Persoana în care a fost demonstrată realitatea acestei Evanghelii a vieţii şi a neputrezirii. Aceasta îi dădea siguranţă deplină. Hristos avea putere să păzească ce îi încredinţase Pavel, şi Pavel avea toată încrederea în El. Siguranţa sufletului şi a trupului său, rezultatul lucrării, viitorul mărturiei, într-un cuvînt tot ce Domnul îi încredinţase în răspundere, apostolul le dăduse în grija Sa. Numai El avea putere să păstreze neatinse valorile care, lăsate pe mîinile oamenilor, s-ar fi pierdut definitiv. El le va păzi în întregime: „pînă la ziua aceea", ziua venirii Sale în slavă cu toţi cei răscumpăraţi ai Săi, care va fi ziua răsplătirilor (versetul 18).