2 Timotei 1

Duhul lui Dumnezeu aduce inaintea noastra starea de ruina a Casei lui Dumnezeu si decaderea crescanda a crestinilor de nume in tot timpul dispensatiei acesteia, care culmineaza in raul din ultimele zile. O imagine atat de teribila a decaderii fara sperante a crestinatatii ar putea inspaimanta si cea mai tare inima. De aceea apostolul, inainte de a descrie ruina, cauta sa intareasca inimile si increderea in Dumnezeu, aducandu-ne inainte resursele care ne raman in Dumnezeu. Pentru aceasta, in capitolul 1 ne vorbeste despre viata care este in Hristos Isus (1); despre lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat (6,7); marturia Domnului nostru (8); mantuirea si chemarea lui Dumnezeu (10); ziua gloriei, numita "ziua aceea"; si cuvintele sanatoase ale adevarului, pentru ca nicio eroare sa nu-l poata afecta (!3).

(v.1). Pavel isi incepe epistola prezentandu-si autoritatea. El scrie cu autoritate: "apostol al lui Hristos Isus." Este deci bine pentru noi sa citim epistola ca purtand un mesaj pentru noi de la Hristos Isus prin trimisul Sau. Apostolia lui Pavel nu este prin ordinarea sau vointa omului, ci "prin voia lui Dumnezeu." Pe langa aceasta, Pavel a fost trimis de Isus Hristos sa slujeasca in aceasta lume a mortii, avand in vedere implinirea promisiunii vietii, viata care este vazuta in toata plinatatea ei in Hristos Isus in glorie. Dupa cum observam deseori in scrierile apostolului Pavel "viata" este vazuta in plinatatea ei in glorie, si in sensul acesta se refera la ea ca promisiune. Ruina Bisericii nu poate atinge viata aceasta care este in Hristos Isus si care apartine fiecarui credincios.

(v.2-5). Apostolul se poate adresa lui Timotei ca "iubitul meu copil." Ce mangaiere ca intr-un timp de decadere sunt cei carora le putem arata fara rezerve afectiunea noastra si carora cu toata increderea le putem descarca inimile. Doua caracteristici principale ale lui Timotei atrageau iubirea si increderea lui Pavel. intai, isi aducea aminte de lacrimile lui; apoi, isi amintea de credinta lui neprefacuta. Lacrimile lui Timotei dovedeau ca era un om cu o afectiune spirituala profunda care simtea conditia joasa si sfaramata a marturiei crestine; credinta lui neprefacuta dovedea ca era in stare sa se ridice deasupra intregului rau in ascultare de Dumnezeu si in incredere in El.

Timotei in adevar putea fi cu o natura timida in pericol de a fi doborat de raul care venea in Adunare; fiind insa caracterizat de lacrimi si credinta, apostolul era incurajat sa-l invete si sa-l indemne, stiind ca are calitati care il vor face in stare sa raspunda rugamintilor lui. Nici astazi nu este altfel. Invataturile epistolei sale emotionante vor gasi putina intelegere daca nu sunt lacrimile care sa arate o inima sensibila care sa se intristeze profund de durerile poporului lui Dumnezeu, si credinta care ia calea de separare a lui Dumnezeu in mijlocul ruinei.

Lui Pavel ii placea sa-si aminteasca in rugaciunile sale despre acest om al lacrimilor si al credintei. Ce bucurie este pentru orice sfant cu inima zdrobita de conditia poporului lui Dumnezeu, sa stie ca sunt sfinti devotati si plini de credinciosie despre care isi poate aminti in rugaciune. Credinciosia intr-o zi de suferinta leaga impreuna inimile in manunchiul dragostei divine.

(v. 6). Dupa ce si-a exprimat dragostea catre Timotei si increderea in el, Pavel trece la indemnare, incurajare si invatatura. Intai il indeamna "sa inflacareze darul lui Dumnezeu" care i-a fost impartit pentru a-I sluji lui Dumnezeu. in cazul lui, acesta i-a fost daruit prin apostol. in prezenta dificultatilor, pericolelor si a necredinciosiei generale, cand s-ar parea sa fie putin rezultat din slujire, este pericolul de a gandi ca este aproape fara rost sa mai folosesti darul pe care il ai. De aceea avem nevoie de instiintarea impotriva lasarii ca darul sa cada in nefolosire. Avem nevoie sa-l inflacaram; si, intr-un timp de ruina sa insistam tot mai mult in folosirea lui. Ceva mai tarziu, apostolul putea spune: "Predica cuvantul; staruie asupra lui la timp si nelatimp" (4.2).

(v.7). Dupa ce a vorbit despre darurile care sunt in mod special pentru o persoana individuala, apostolul aminteste lui Timotei despre darul care este comun tuturor credinciosilor. Unora Dumnezeu le da un dar special pentru slujire prin cuvant. insa tuturor alor Sai le da duh de putere, de dragoste si de discretie inteleapta. Ar fi greu sa spui ca aeasta s-ar referi la Duhul Sfant, desi darul Duhului este implicat. Este mai degraba starea de spirit a credinciosului ca rezultat al lucrarii Duhului Sfant si deci el este partas al caracterului Duhului, dupa cum spunea Domnul: "Ce este nascut din Duh este duh." Din fire Timotei pare sa fi fost timid si cu un caracter singuratic, insa Duhul Sfant nu produce un spirit de frica, ci de putere, de dragoste si de minte sanatoasa. in omul natural putem gasi putere fara dragoste sau dragoste care degenereaza doar intr-un sentiment. La crestin, sub controlul Duhului, puterea este combinata cu dragostea, si dragostea se exprima cu o discretie inteleapta.

Astfel, oricat de dificila ar fi siuatia, credinciosul este bine echipat cu puterea de a face voia lui Dumnezeu, de a exprima dragostea lui Dumnezeu si de a face o judecata cumpatata in mijlocul dezordinei. (v.8). Dupa ce ne-a amintit de spiritul de indrazneala sfanta care ni s-a dat, apostolul poate spune imediat: "Sa nu-ti fie rusine, deci, de marturia Domnului nostru, nici de mine, intemnitatul Lui." marturia Domnului nostru este marturia despre gloria lui Hristos asezat ca Om in puterea suprema dupa ce a triumfat asupra puterii lui Satan. Petru nu s-a rusinat de marturia Domnului nostru, pentru ca a marturisit cu indrazneala, spunand: "Sa stie deci sigur toata casa lui Israel ca Dumnezeu L-a facut si Domn si Hristos pe acest Isus, pe care voi L-ati rastignit" (Fapte 2.36). Asa cum spunea cineva, "Dupa ce diavolul condusese pe om sa faca tot ce putea mai rau impotriva lui Hristoa, iata, Isus este incununat cu glorie si onoare in final. Acum, desigur, aceasta este biruinta."

Astfel, in acest timp, cand ruina a venit printre cei din poporul lui Dumnezeu, cand aparentul triumf al lui Satan este de asa fel incat Pavel este in inchisoare, sfintii l-au parasit si raul era in crestere, apostolul, desi simtind profund toata situatia aceasta, este sustinut prin ea si ridicat mai sus de toate prin realizarea ca Domnul Isus este in locul suprem al puterii, mai presus de orice influenta a lui Satan. Domnul in glorie este resursa lui. De aceea spune in capitolul 4.17,18: "Domnul a stat langa mine si m-a intarit... Domnul ma va scapa de orice lucrare rea si ma va pastra pentru Imparatia sa cereasca."

Vorbim mult si pe drept cuvant despre Hristos in timpul vietii Sale pamantesti, despre Hristos pe cruce si despre Hristos care va veni, dar cat de rar vorbim despre Hristos acolo unde este El in prezent in Gloria lui Dumnezeu, si Totusi aceasta este martuia Domnului - marea marturie care este necesara pentru timpul acesta, marturie de care suntem instiintati sa nu ne rusinam.

Oricat de mare ar fi ruina, oricum ar fi decaderea printre cei din poporul lui Dumnezeu, oricate dificultati avem sa intalnim, oricare ar fi parasirea facuta de cei sfinti (1.15), propria vointa a celor care se impotrivesc (2.25,26) sau rautatea celor care ar cauta sa ne faca rau (4.14), resursa noastra care ramane este cea care se gaseste in Domnul Isus la dreapta lui Dumnezeu. Privind la El, asemenea apostolului, vom fi ridicati deasupra oricarei caderi, atat din noi insine cat si din altii. in dificultatile noastre am putea face si mai rau lucrurile cautand sa le indreptam cu propria noastra putere, insa daca ne indreptam spre Domnul vom afla, ca si Pavel, ca Domnul este cu noi ca sa ne intareasca si sa ne scape de orice lucrare rea.

Cat de necesar este deci sa dam o marturie clara despre pozitia in prezent a Domnului in locul de suprematie si putere ca Om in glorie, in care se afla orice resursa care sa ne sustina in cele mai intunecate zile.

De asemenea, sa fim atenti sa nu ne rusinam de cei care, intr-o vreme de indepartare de adevar, cauta cu indrazneala sa dea Domnului locul pe care il are; si sa fim pregatiti sa suferim raul, daca va fi nevoie, pentru mentinerea evangheliei, stiind ca ne putem baza pe puterea lui Dumnezeu ca sa ne sustina.

(v. 9,10). Dupa ce ne-a indemnat sa nu ne rusinam de marturia Domnului, nici de cel care marturiseste despre locul Sau suprem ca Domn si sufera batjocura pentru marturia lui, si dupa ce ne-a incurajat sa luam parte la necazuri pentru evanghelie, apostolul continua sa ne aminteasca maretia evangheliei, care este puterea lui Dumnezeu pentru cei care sunt mantuiti si chemati (1 Cor. 1.8,24). Cunoasterea gloriei Domnului si a splendorii evangheliei ne va face sa nu ne rusinam de marturie si ne va pregati sa suferim raul impreuna cu evanghelia.

Rezulta clar din aceste versete ca cele doua mari teme ale evangheliei sunt: mantuirea si chemarea. Pe de o parte evanghelia este vestirea caii mantuirii; pe de alta parte ea ne prezinta scopul lui Dumnezeu pentru care suntem mantuiti. Noi suntem in stare sa limitam evanghelia la faptul important al mantuirii noastre; dar, facand asa, ignoram binecuvantarea mult mai profunda in legatura cu scopul, planul vesnic al lui Dumnezeu si, in felul acesta, suntem lipsiti de binecuvantarea intrarii in chemarea cereasca.

Este clar ca cel dintai mare scop al evangheliei este mantuirea noastra, si Dumnezeu vrea ca cel credincios sa nu aiba nesiguranta in ce priveste aceasta mantuire, dupa cum citim in Scriptura: "Elne-a mantuit". Rezultatul binecuvantat al mortii si invierii Domnului Isus Hristos este sa-l puna pe cel credincios dincolo de judecata pe care ar merita-o pentru pacatele lui si sa-l scape de felul in care merge lumea. Pentru aceasta citim: "El S-a dat pe Sine Insusi pentru pacatele noastre, ca sa ne smulga din acest veac rau" (Gal.1.4). desi pentru un timp suntem de fapt in lume, in acest veac, suntem eliberati de puterea si influenta ei; nu mai suntem din ea din punct de vedere moral.

Aceasta este cea dintai parte a evangheliei si cu ea cauta sa fie multumiti masa poporului lui Dumnezeu. Cu toate acestea evanghelia aduce binecuvantari mult mai mari, pentru ca ea ne spune despre chemarea lui Dumnezeu. Nu numai ca Dumnezeu ne-a mantuit, dar citim ca El "ne-a chemat cu o chemare sfanta". in acest pasaj chemarea se refera la "chemarea sfanta"; se spune si de "chemarea cereasca" (Evrei 3.1) si de "chemarea de sus" (Filip. 3.14). mantuirea ne elibereaza de pacatele noastre si de judecata la care este sortita lumea; chemarea ne uneste cu cerul si cu toate acele binecuvantari pe care Dumnezeu le-a randuit pentru noi in cele ceresti in Hristos. De aceea binecuvantarile chemarii lui Dumnezeu sunt "nu potrivit faptelor noastre", nici potrivit gandurilor noastre, nici potrivit meritelor noastre, ci "potrivit planului si harului Sau".

Nu numai ca toate datoriile noastre au fost platite si ca am fost eliberati de influenta si puterea starii in care ajunsesem, dar invatam spre uimirea noastra ca potrivit scopului pe care il are Dumnezeu sunt lucruri pregatite pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. 2.9). in chemarea lui Dumnezeu ne este revelat secretul inimii Sale cand El desfasoara inaintea noastra o priveliste vasta de binecuvantari ceresti si ne asigura ca toate acestea ne-au fost randuite in Hristos inainte de intemeierea lumii. invatam astfel ca mult inainte ca noi sa fi pacatuit sau sa ne fi asumat vreo obligatie, Dumnezeu avea un plan stabilit pentru binecuvantarea noastra vesnica. Niciun rau pe care l-am facut, nicio abatere de la responsabilitatea in Adunare, nimic nu poate schimba scopul pe care il are Dumnmezeu, dupa cum niciun bine pe care l-am face nu l-ar putea procura.

Scopul etern ni s-a facut cunoscut prin aratarea Domnului nostru Isus Hristos, care a nimicit moartea si a adus la lumina viata si neputrezirea prin evanghelie. Mergand la moarte pentru cel credincios, Hristos a satisfacut judecata cu moartea care era asupra noastra si ne-a deschis o noua scena de viata a neputrezirii. Moartea nu mai poate impiedica pe cel credincios sa intre in aceasta scena de viata si binecuvantare potrivita scopului pe care il are Dumnezeu. Este nu numai faptul ca sufletul trece din moarte la viata, dar si trupul va fi imbracat in neputrezire. in felul acesta, prin evanghelie, este adus la lumina un domeniu al vietii si neputrezirii care niciodata nu va putea fi atins de moarte si stricaciune. in puterea Duhului, de aceasta scena noua ne putem bucura chiar de pe acum.

(v.11). In plus, evanghelia aceasta in toata plinatatea ei ne-a fost facuta cunoscut printr-un vas in mod special randuit - care a venit la noi ca apostol al lui Isus Hristos catre natiuni. Ea a venit deci cu o autoritate corespunzatoare printr-un apostol care a vorbit prin revelatie si inspiratie.

(v. 12). Mai mult, din cauza marturiei plina de credinciosie a lui, Pavel avea sa sufere. Nu era vreo fapta rea care sa-l fi adus in suferinta. Ravna lui de om care vestea evanghelia, devotamentul lui ca apostol trimis de Hristos, credinciosia lui fata de Adunare ca invatator, i-au dat posibilitatea sa spna: "Pentru acest motiv si sufar acestea". Inchisoarea era numai unul din "acestea" pe care slujitorul credincios le suferea. Erau si alte suferinte mai deosebite simtite de inima lui sensibila, pentru ca "acestea" includeau parasirea de catre cei pe care ii iubea din Asia si printre care lucrase mult timp. Apoi el suferea din cauza acelora care se impotriveau adevarului (2.25), suferea persecutia oamenilor rai (3.11-13) si rautatea fatisa a unor persoane individuale, ca Alexandru, care i-a facut mult rau apostolului (4.14). Cu toate acestea, deoarece suferea pentru credinciosia sa ca slujitor al lui Isus Hristos, el poate spune: "nu ma rusinez".

Mai mult, nu numai ca ca nu era rusinat, dar nu era doborat, nici nu iesea de pe buzele lui vreun cuvant de manie, de resentiment din cauza nedreptatii lumii si a parasirii, a lipsei de recunostinta, si chiar a impotrivirii din partea unor crestini. El este ridicat deasupra oricarei depresii, oricarui resentiment, deoarece este incredintat ca Hristoa poate sa pazeasca ceea ce I-a incredintat pana in "ziua aceea". cand Hristos era insultat, nu raspundea cu insulte; cand suferea, nu ameninta, ci Se incredinta Celui care judeca drept. in duhul Stapanului sau, Pavel, in prezenta suferintei, parasirii si insultelor incredinta toate in mainile lui Hristoa., Reputatia lui, apararea lui, fericirea lui, totul era incredintat lui Hristos, stiind ca, desi sfintii il puteau parasi si i se puteau chiar impotrivi, Totusi Hristos niciodata nu-i va lipsi. Este incredintat ca Hristos poate ingriji de interesele lui, ii poate aparea onoarea si indrepta orice rau in "ziua aceea".

In lumina "zilei aceleia" Pavel poate trece triumfator prin "ziua aceasta" cu toate insultele, dispretul si batjocura ei. Putem fi uimiti de ce devotatului apostol i s-a permis sa fie parasit de sfinti si chiar sa i se arate impotrivire; dar nu ne vom mai mira in "ziua aceea" cand orice greseala va fi indreptata si cand orice batjocura si sufeinta si nerecunostinta se vor gasi spre lauda si onoare si glorie la aratarea lui Isus Hristos. Cei credinciosi in ziua aceasta s-ar putea sa fie in adevar o minoritate neinsemnata, ca si apostolul Pavel si cei putini asociati cu al spre sfarsitul vietii lui; Totusi in "ziua aceea" se va vedea ca a fost mult mai bine sa fii cu cei putini dispretuiti decat cu masa lipsita de cedinciosie.

Firea pacatoasa vrea sa fie populara si foarte importanta, sa se arate remarcabila inaintea lumii si a sfintilor, insa in vederea acelei zile este mai bine sa iei un loc modest mai degraba decat o pozitie publica si careia tu insuti sa-i faci reclama, pentru ca atunci se va vedea ca multi care au fost intai vor fi in urma; si cel din urma, intai.

Am putea suferi in adevar pentru falimentul nostru si aceasta ne va umili. Totusi, cu exemplul apostolului Pavel inaintea noastra, facem bine sa ne amintim ca daca am fi umblat in totala credinciosie am fi suferit si mai mult, pentru ca intotdeauna ramane adevarat ca "toti cei care voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi persecutati" (3.12). daca suntem credinciosi luminii pe care ne-a dat-o Dumnezeu si cautam sa umblam in separare de tot ce este o tagaduire a adevarului, vom afla, in masura noastra mica, cum intotdeauna vom avea sa intampinam persecutie si impotrivire, si, in forma cea mai dureroasa, de la crestini. si este bine pentru noi, cand vine incercarea, daca putem, ca Pavel, sa incredintam totul Domnului si sa asteptam de la El apararea in ziua aceea. Deseori suntem agitati si nerabdatori in prezenta relelor si cautam sa le indreptam in aceasta zi in loc sa asteptam "ziua aceea". Daca, in credinta sufletelor noastre, gloria acelei zile straluceste inaintea noastra, in loc de a fi ispititi sa ne razvratim in fata insultelor si a relelor care ar fi premise, ne-am "bucura si am salta de veselie" pentru ca, spune Domnul, "rasplata voastra este mare in ceruri" (Matei 5.12).

(v.13,14). Stiind deci ca aceasta pretioasa evanghelie, cu mantuirea si chemarea ei, vine la Timotei dintr-o sursa inspirata, el este indemnat "sa aiba un sumar al cuvintelor sanatoase" pe care le-a auzit de la apostol. adevarurile communicate lui Timotei in "cuvinte sanatoase" aveau sa fie tinute de el intr-o forma ordonata sau sumar, ca sa exprime clar ceea ce sustinea. avand acest sumar, adevarurile transmise de "cuvinte sanatoase" aveau sa fie vazute in relatia lor unul cu altul. Pentru noi sumarul se afla in Cuvantul scris si in special in epistolele lui Pavel.

Astfel. epistola catre Romani este o prezentare ordonata a adevarurilor privitoare la mantuire, in timp ce celelalte epistole ale lui dau o schita cu privire la Adunare, la venirea Domnului si a altor adevaruri. in crestinatate sumarul acesta a fost deseori pierdut prin folosirea izolata de texte scoase din contextul lor. Sumarul, asa cum este prezentat in Scriptura, trebuie pazit cu toata atentia. Unii oameni sinceri cauta sa-si formulize credinta in articole religioase si crezuri teologice; Totusi aceste avantaje omenesti, orice foloase ar putea avea la locul lor, intoteauna sunt mai joase decat aevarul si nu pot lua locul "sumarului" inspirat prezentat in Scriptura.

Mai mult, aceasta schita a cuvintelor sanatoase primite de la apostol trebuie tinuta nu doar ca un crez caruia noi sa-i dam incuviintarea, ci cu credinta si dragoste in Hristos Isus, Persoana vie despre care vorbeste tot adevarul. Nu este suficient sa ai un sumar de cuvinte sanatoase. Pentru ca adevarul sa aiba efect in vietile noastre trebuie tinut "in credinta si in dragostea care sunt in Hristos Isus." adevarul care, cand este la inceput prezentat sufletului, este primit cu bucurie, isi va pierde prospetimea daca nu este tinut in comuniune cu Domnul.

Pe langa aceasta, daca adevarul trebuie tinut in comuniune cu Hristos, el poate fi astfel numai in puterea Duhului Sfant. De aceea toata intinderea adevarului continut in sumarul cuvintelor sanatoase care ii fusesera date lui Timotei avea sa fie tinuta prin Duhul Sfant care locuieste in noi.

(v.15). Importanta insasi a tinerii sumarului adevarului in comuniune cu Hristos prin puterea Duhului este subliniata de faptul solemn ca unul caruia i se revelase adevarul a parasit pe aposol impreuna cu cei mai multi dintre sfintii din Asia. Chiar unii dintre acei sfinti carora li se revelase chemarea cereasca si intregul sir al adevarului crestin s-au indepartat de Pavel. Nu inseamna ca acesti sfinti s-ar fi lepafat de Hristos sau s-ar fi lipsit de evanghelia mantuirii lor; insa adevarul chemarii ceresti dezvaluit de apostol n-a fost tinut in comuniune cu Hristos si in puterea Duhului. De aceea ei nu erau pregatiti sa se asocieze lui in locul de respingere in afara lumii, loc care face parte din adevarul deplin al crestinismului.

Este evident, deci, ca nu ne putem increde in sfintii cei mai luminati pentru mentinerea adevarului. Numai cand Hristos stapaneste afectiunile in puterea Duhului vom pastra lucrul acela bun care ni s-a incredintat.

(v. 16-18). Referinta la Onisifor si la casa lui este foarte duioasa. Ea dovedeste ca indiferenta si parasirea de catre cei multi nu l-a facut pe apostol sa nu-si mai aminteasca de dragostea si bunatatea aratate de un credincios impreuna cu familia lui. in adevar, parasirea de catre cei multi a facut ca dragostea celor putini sa fie deosebit de pretioasa. cand marea multime a intristat inima lui Pavel, era cel putin unul despre care putea spune: "de multe ori m-a mangaiat." Altora le era rusine de el, dar despre acest frate spune: "nu s-a rusinat de lantul meu." cand cei multi l-au parasit, inca mai era unul despre care putea spune: "m-a cautat cu multa grija si m-a gasit." cand altii l-au neglijat, putea recunoaste cu placere ca acel frate "mi-a slujit".

Cat de satisfacator lucru trebuie sa fi fost pentru inima apostolului in timpul cand era parasit, sa-si dea seama de intelegerea si mangaierile lui Hristos care s-au exprimat prin acest frate devotat. daca Pavel nu uita acesta exprimare a dragostei din timpul cand era parasit, Domnul nu va uita acest fapt "in ziua aceea" - ziua gloriei viitoare.