2 Samuel 9:1-13

　　Capitolul 8 ne-a înfăţişat gloria împăratului David. Însă aici este altceva care o depăşeşte cu mult: este harul care îl însoţeşte. David l-a învăţat în şcoala lui Dumnezeu, el însuşi fiind obiectul lui. Oare poate fi aceasta „legea omului“, să primească la curtea lui, la masa lui, pe ultimul reprezentant al liniei rivale, pe moştenitorul vrăjmaşului său? (citeşte 2 Samuel 4.4).Cu siguranţă, nu! Aceasta este un exemplu de „bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu“, pentru că David nu este satisfăcut doar să-şi împlinească promisiunea faţă de Ionatan şi de Saul (1 Sam. 20.15; 24.21, 22): el face ca acest har divin să se reverse peste sărmanul Mefiboşet, pătruns cu totul de sentimentul propriei nevrednicii. În plus, nu era el şchiop şi, din această cauză, obiect al vrăjmăşiei împăratului? (5.8). Dar să remarcăm felul în care este căutat, chemat pe nume, asigurat, îmbogăţit, invitat ca un membru de familie la masa împăratului şi, în final, adoptat pentru tot restul vieţii lui. Ce frumoasă imagine a lucrării Domnului Isus pentru un păcătos!Mefiboşet nu va înceta să fie un invalid. Versetul 13 o repetă intenţionat. Dar când va fi aşezat la masa împărătească, faptul acesta nu va mai putea fi văzut. Oare nu este tot aşa şi cu credinciosul aflat aici, jos? Vechea lui fire nu-i este luată, dar, în timp ce stă în comuniune cu Domnul, o poate ţine în afara vederii.