Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

2 Samuel 5:10-25 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

2 Samuel 5:10-25

  Am admirat calităţile de credinţă şi de dependenţă manifestate de David în atât de multe situaţii (şi o dată în plus în v. 19 şi 23, în lupta contra filistenilor). Din nefericire, viaţa lui de familie este departe de a ajunge la acelaşi nivel. În pofida uneia dintre poruncile Domnului adresate special împăraţilor (Deuteronom 17.17), David îşi ia multe soţii, întâi la Hebron, apoi la Ierusalim. Dacă ar fi avut-o numai pe credincioasa Abigail de soţie (numele ei semnificând bucuria tatălui, fiind o prefigurare a Bisericii), n-am mai fi întâlnit trei nume care urmau să devină sursa unei dureri atât de mari pentru el: Amnon, Absalom şi Adonia (3.2-4).Războiul contra filistenilor poate fi reluat cu triumf, urmând instrucţiunile Domnului. Înaintea celei de-a doua bătălii, David şi-ar fi putut spune: «Să procedăm ca şi întâia dată, pentru că atunci am reuşit!» Dar îl veţi remarca, din contră, întrebându-L din nou pe Domnul. Şi face foarte bine că întreabă, pentru că răspunsul este cu totul diferit. De aceea, să nu ne încredem în propria înţelepciune, ci să cerem de la Domnul îndrumarea; atunci vom fi şi noi capabili să câştigăm victoriile pe care El ni le-a pregătit.