Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

2 Samuel 21:12-22 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

2 Samuel 21:12-22

  Încă o dată David cinsteşte memoria lui Saul şi a descendenţilor lui. Se ocupă personal de înmormântarea lor.Apoi Dumnezeu ne descrie o altă pagină glorioasă. Patru vrăjmaşi formidabili, fii ai uriaşului, apar pe scenă. Ei sunt doborâţi unul după altul de însoţitorii lui David. Acesta le dăduse exemplul personal oamenilor săi, fiind cel dintâi care triumfase asupra autenticului Goliat, cel mai mare şi mai periculos dintre toţi adversarii. El le-a arătat ce poate încrederea în Dumnezeu. Marea luptă de la cruce nu se va repeta niciodată. Satan este învins. Dar, dacă suntem ucenici ai lui Hristos, şi noi vom avea de trecut prin bătălii. Spre deosebire de David în acest episod, Domnul nostru este mereu cu noi şi nu oboseşte niciodată. El ne va da victoria, deoarece pentru numele şi pentru gloria Lui luptăm – adesea numai prin rugăciunea simplă şi perseverentă a credinţei. Iar acei vrăjmaşi, a căror înfăţişare este adesea atât de înfricoşătoare şi de monstruoasă, vor fugi ca o umbră dinaintea Numelui atotputernic al lui Isus, cu care ne prezentăm. Cunoaştem noi din experienţă puterea invincibilă a Numelui Isus?