2 Samuel 18:1-18

　　Bătălia se va angaja între timp. Dar încă o dată ea echivalează cu un război civil. Iar sărmanul împărat se găseşte într-o situaţie tragică. Oare poate dori victoria când aceasta implică în mod necesar înfrângerea şi, posibil, moartea fiului pe care n-a încetat nici un moment să-l iubească?„Ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7). Ceasul solemnului „secerat“ a sosit pentru mizerabilul Absalom. Lui i se aplică afirmaţia înspăimântătoare din Proverbe 30.17: „Ochiul care-şi bate joc de tată şi dispreţuieşte ascultarea de mamă va fi scobit de corbii din vale şi va fi mâncat de vulturii tineri“. Frumoasa podoabă capilară, care constituia mândria lui Absalom, devine mijlocul prin care îi va veni distrugerea. Crudul Ioab este instrumentul prin care judecata lui Dumnezeu se aduce la îndeplinire; totuşi, aceasta nu-l scuză deloc. În pofida dispoziţiilor împăratului, nu-i este teamă să comită noul omor cu sânge rece.Ridicând un stâlp de aducere-aminte spre onoarea proprie, Absalom nu prevăzuse că un alt monument avea să fie ridicat spre ruşinea lui: grămada mare de pietre peste groapa unde fusese aruncat trupul său (asemenea lui Acan – Iosua 7.26), o grămadă asupra căreia fiecare avea să-şi arunce piatra în semn de dispreţ şi de condamnare.