2 Petru 3:15-16

Îndelunga-răbdare a Dumnezeului nostru, pentru mântuire (3.15)

Mai departe, avem să considerăm îndelunga-răbdare de acum a Domnului nostru ca mântuire şi de aceea să nu ne pierdem răbdarea când trebuie să aşteptăm. Vom cunoaşte că fiecare zi de aşteptare şi poate de suferinţa care este adusă de ea însemnă mântuirea altora. Şi nu numai atât – pentru că acest fel de „a socoti“ lucrurile nu se va opri doar la o recunoaştere mintală a faptului, ci se va exprima în acţiune – ne vom strădui cu toată inima să aducem înaintea oamenilor vestea rânduită pentru mântuirea lor, până ce va veni Domnul. Evanghelia lui Dumnezeu este „puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine care crede“ (Rom. 1.16)

Menţionarea epistolelor lui Pavel (3.15,16)

Când Petru şi-a început cea dintâi epistolă (1.12) se pare că el se referea la lucrarea lui Pavel printre aceşti iudei din împrăştiere. Acum, la sfârşitul celei de a doua epistolă îi spune numele şi nu numai „toate epistolele lui“ în general, ci unele scrieri pe care el le adresase lor, potrivit cu înţelepciunea dăruită lui de sus. În mod evident, Pavel a scris către evrei. Desigur, poate a fost o scriere care n-a avut intenţia de păstrare ca parte a Scripturilor, şi de aceea nu există astăzi. S-ar putea să fie epistola către Evrei, pe care o avem şi noi pentru binele sufletelor noastre. în acea epistolă el vorbeşte în adevăr „despre lucrurile acestea“. Vedeţi îndeosebi Evrei 12.25-29. El vorbeşte despre acestea şi în alte epistole ale sale.

Afecţiunea creştină şi recunoaşterea harului şi darului altuia (3.15)

Notăm în ce fel scrie Petru despre Pavel, omul care trebuie să i se împotrivească şi să-l mustre altădată în Antiohia (vezi Gal.2.11). Nu este aici nicio urmă de amărăciune, nicio trăsătură de spirit zelos pentru iudaism, căruia Pavel să i se împotrivească. Moartea de martir se apropia de amândoi, şi el este „preaiubitul nostru frate Pavel“. Minunat! Cea mai nestingherită afecţiune creştină se revarsă în recunoaşterea deplină a harului şi a harului acordat altuia. Putem vedea inima caldă şi iubitoare care bătea în Petru fără vreo pată de egoism, care o umbrea când era tânăr şi gândea că el avea dragoste mai mult decât ceilalţi apostoli.

Unele lucruri greu de înţeles, necesare deschiderii ochilor inimii (3.16)

Totuşi trebuia să spună că în epistolele lui Pavel erau lucruri „greu de înţeles“. Vorbind în felul acesta, el scria fără îndoială ca apostol al circumciziei, identificându-se pe sine însuşi cu credincioşii din poporul său. Tot adevărul cu privire la adunare, locul ei în planurile lui Dumnezeu, privilegiile ei, alcătuirea ei din aleşi atât dintre naţiuni cât şi dintre evrei, tot ceea ce Pavel scrie pe scurt ca „taina lui Hristos“ (Efes.3.4) aveau să fie „lucruri grele“ pentru un iudeu. Aceasta tăia de-a curmezişul fiecare fibră a simţului lor naţional care fusese hrănit timp de veacuri. Adevărul acesta era destul de simplu din punct de vedere al gândirii, însă ochii inimilor lor trebuiau de asemenea să-l înţeleagă. Faptul acesta era recunoscut de Pavel în Efeseni 1.18, unde se spune despre „ochii inimii“. Şi noi, dacă nu avem deschişi ochii inimii, avem să mărturisim cu tristeţe când citim Cuvântul lui Dumnezeu că ne este greu de înţeles.

Scriptura interpretată greşit de cei neînvăţaţi şi nestatornici (3.16)

Scriptura de asemenea poate fi deformată sau să i se forţeze sensul de unii care sunt neştiutori şi nestatornici. „neştiutori“ sau „neînvăţaţi“ înseamnă desigur neînvăţaţi nu în înţelepciunea lumii, ci în lucrurile lui Dumnezeu. Aici Petru s-au putea referi în special la pericolul celor dintre naţiuni, în felul în care Pavel însuşi le spune celor dintre naţiuni în Romani 11.13-29. Dacă cei dintre naţiuni înţeleg greşit şi folosesc greşit adevărul lui Dumnezeu în aşa fel încât să se socotească „înţelepţi în ei înşişi“ (v.25), sunt foarte aproape de propria lor nimicire. Cu cât mai mult dacă şi Petru se referă la aceeaşi situaţie, cuvintele lui pot avea o aplicaţie mai largă. Să fim atenţi să nu deformăm Cuvântul lui Dumnezeu.