2 Petru 3:11-18

Aceste ultime îndemnuri nu se întemeiază, ca cele anterioare, pe „promisiunile Lui nespus de mari şi de scumpe“ (cap. 1.4), ci pe nesiguranţa a tot ce umple scena prezentă. Să facem din când în când un inventar mental al bunurilor pământeşti la care noi ţinem mai mult, scriind dedesubt: „toate acestea deci urmând să fie descompuse…“ (v. 11). Astfel vom fi puşi în gardă de a nu ne lega inima de ele. Cum ar trebui să ne stimuleze faptul că noi cunoaştem aceste lucruri mai dinainte, la o purtare sfântă (încă un cuvânt caracteristic lui Petru: vezi prima epistolă 1.15,17,18; 2.12; 3.1,2,16) şi la evlavie! Nimic nu ne împinge mai mult la despărţirea de lume şi de rău decât gândul la întoarcerea iminentă a Domnului. Nimic mai mult nu incită atâta la evanghelizare, cât aceasta, că venirea Lui va marca sfârşitul răbdării pentru mântuire (v. 15). Să ne cercetăm, astfel ca venirea lui Hristos (v. 14; Filipeni 1.10) să ne găsească înaintaţi în har şi în cunoştinţa Lui (v. 18), aşa cum doreşte El.Apostolul şi-a încheiat lucrarea; este gata acum să-şi „dezbrace cortul“. El ne dă întâlnire în ziua veşniciei, pe care credinţa noastră o anticipează şi o salută, glorificându-L chiar de acum pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos.