2 Petru 3:10-14

Ziua Domnului: de la venirea Sa până când elementele naturii şi pământul vor arde (3.10)

Totuşi judecata se va arăta atunci când îi va veni timpul. Domnul va veni când oamenii nu-L aşteaptă, ca un hoţ noaptea, şi în felul acesta se va începe ziua Lui. Aceasta „zi“ va include acea mie de ani despre care se vorbeşte în alte scripturi. Ea se va începe cu venirea Sa şi nu se va termina până ce pământul şi cerurile ca îl înconjoară vor trece, descompuse de foc. Aceasta va avea loc după ce seva ajunge la sfârşitul celor o mie de ani de domnie, aşa cum ni se arată în Apocalipsa 20.7-11. Această distrugere a cerurilor şi a pământului va conduce la „ziua lui Dumnezeu“ despre care vorbeşte Apocalipsa 21.1-8, adică starea veşnică. „Ziua Domnului“ şi „ziua lui Dumnezeu“ sunt ca două cercuri care se ating unul de altul şi chiar se suprapun în punctul în care cerurile şi pământul sunt distruse, în aşa fel încât distrugerea lor se poate spune că este în amândouă.

Ziua Domnului şi ziua lui Dumnezeu (3.10,12)

Ziua Domnului este perioada caracterizată în special de înălţarea lui Hristos ca Domn şi Administrator al voii lui Dumnezeu, când va domni dreptatea. Ea durează o mie de ani. Ziua lui Dumnezeu este starea care va urma pentru eternitate, în care Dumnezeu va locui cu oamenii într-un cer noi şi pe un pământ noi, şi atunci dreptate va locui fără vreun duşman izolat care să fie redus la tăcere.

Cuvântul profetica cu efecte asupra caracterului vieţii noastre (3.11,14-18)

Lucrurile acestea sunt prezentate clar în Cuvântul profetic şi noi le cunoaştem. Dar cu ce scop ne sunt făcute cunoscut? Răspunsul la întrebarea acesta se află în versetul 11 şi în versetele 14-18. Totul este rânduit ca să aibă efect în prezent asupra caracterului vieţii noastre.

Urmarea cunoaşterii profeţiei: o viaţă sfântă şi evlavioasă (3.11,12)

Ştim că distrugerea pământului şi a lucrărilor de pe el este hotărâtă de Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea trebuie să fim caracterizaţi de o „purtare sfântă“ – adică un fel separat de vieţuire – şi de evlavie. De aceea să fim ca aceia care aşteaptă şi grăbesc ziua care va veni. Creştinul care îşi cheltuieşte toate puterile făcând ce este bine pentru lumea aceasta poate spune că ştie aceste lucruri, dar îi este greu să le creadă în adevăratul sens al cuvântului. Lot a prins rădăcini adânc în pământul Sodomei, pentru că nu ştia că soarta acelei cetăţi fusese hotărâtă. Ce ar fi făcut dacă ar fi cunoscut-o? Foarte clar, lumina adevăratei profeţii are un efect de separare, de sfinţire.

Caracteristici veşnice ale cerului şi pământului nou, dorite de pe acum (3.13,14)

Ştim de asemenea că vom intra în binecuvântările stării veşnice în cerurile noi şi pe pământul cel nou. De aceea să ne străduim – aici Petru se întoarce la cuvântul pe care-l folosise în capitolul 1.5 – să umblăm acum în pace, fără pată şi fără vină. Starea veşnică va fi plină de pace, pentru că nicio pată, nimic nedemn nu va fi acolo. De aceea să urmărim caracteristicile cerurilor noi şi ale pământului cel noi mai înainte ca ele să fie realitate trăită.