2 Petru 2:20-22

Cei neîntorşi la Dumnezeu, cu o îmbunătăţire exterioară, asemănaţi cu câinele şi cu scroafa (2.20-22)

Victimele acestor învăţători falşi, care sunt astfel încurcaţi din nou şi final în stricăciunea lumii în aşa fel încât starea lor din urmă este mai rea decât la început, nu sunt suflete întoarse la Dumnezeu, ci doar oameni care printr-o anumită cunoaştere dobândită spre Domnul şi-au schimbat căile într-un mod exterior. De aceea ei sunt asemănaţi cu câinele şi scroafa, amândouă animale necurate. Aşa este firea câinelui, că are obiceiul tare neplăcut de a se întoarce la ceea ce a vomitat. Ala este firea scroafei, că oricât de bine ai spăla-o, ei ăi place să se scalde în mocirlă la cea dintâi ocazie. Persoana care s-a luminat probabil intelectual şi prin urmare s-a reformat în faptele exterioare, totuşi fără acea schimbare fundamentală a firii produsă de naşterea din nou, cade victimă cu uşurinţă. Învăţătorul fals îi promite libertate şi prin cuvintele lui umflate de deşertăciune, îi taie legătura neînsemnată mintală care ăl reţinea, şi el este din nou înapoi în vechile lui căi ale păcatului, fie vărsătură (necurăţie adusă dinăuntru), fie noroi (necurăţie din afară).

Aceştia au avut o „cunoaştere a Domnului şi Mântuitorului“ (v.19), au cunoscut“calea dreptăţii“ (v.21), „au scăpat de cei care umblă în rătăcire“ (v.18), dar s-au întors înapoi spre pierirea lor veşnică. Tristă, tristă le este starea, dar cine ar putea descrie judecata care îi va ajunge din urmă pe aceşti falşi învăţători care le-au adus ruina? La timpul potrivit ea nu va întârzia, cum spune versetul 3.