2 Petru 2:1-3

Înştiinţare împotriva profeţilor falşi (2.1)

Totuşi orice lucru al lui Dumnezeu, şi prin urmare bun, este imitat de puterea satanică şi de acea capitolul 2 începe cu o înştiinţare. Când în vechime Duhul Sfânt conducea pe unii oameni să rostească ceva din partea lui Dumnezeu, marele adversar ridica falşi profeţi în popor. Avem multe exemple de felul acesta în Scriptură. În zilele lui Ahab lucrurile ajunseseră într-o astfel de situaţie încât Ilie putea spune: „Numai eu am mai rămas profet al Domnului, iar profeţii lui Baal sunt 450 de bărbaţi“ (1 Regi 18.22) şi chiar după nimicirea profeţilor lui Baal erau vreo 400 profeţi care îl înşelau pe Ahab ca să-l ducă la moarte, spre deosebire de un profet, Mica, fiul lui Imla, care îi spunea adevărul. Şi toţi aceşti profeţi nu vorbeau în numele lui Baal, ci spuneau: „Suie-te la Ramot din Galaad, pentru că Domnul îl va da în mâna regelui (1 Regi 22.12)

Învăţători mincinoşi cu cuvinte înşelătoare (2.1,3)

Din nou Dumnezeu dădea mărturie profetică prin cuvintele inspirate ale apostolilor şi ale altora, iar adversarul se pregătea să-şi repete tactica. De aceea Petru înştiinţa pe aceşti creştini de la început că trebuiau să fie în gardă împotriva învăţătorilor falşi care vroiau să introducă pe furiş erezii „distrugătoare“. Satan nu este niciodată mai periculos ca atunci când lucrează în secret, pe furiş. Atunci, în loc să dea un atac direct, tăgăduind cu îndrăzneală adevărul, se strecoară într-o latură, încercând să înşele pe credincioşi cu cuvinte bine întocmite dar false, ala cum spune versetul 3.

Pe furiş, erezii distrugătoare (2.1-3)

Atacul acesta într-o anumită latură reuşeşte în mai mare măsură decât aracul direct. Pot fi multe ilustrări în privinţa aceasta. Cu mulţi ani în urmă un atac direct îndrăzneţ a fost făcut referitor la Dumnezeirea lui Hristos şi ş-a format grupul unitarian. Rămăsese pentru un timp o mişcare relativ neînsemnată. Însă în ultimii ani doctrina unitariană s-a introdus în mod lateral în denominaţiile care se numeau ortodoxe şi plaga s-a răspândit ca fulgerul.

Să fim deci în gardă împotriva acestor învăţători falşi. Ei vor avea un exterior plăcut şi cuvintele lor vor fi bine întocmite, adaptate îndemânatic să-i facă pe credincioşii simpli să nu se păzească de ei. Ei vă vor spune că şi ei cred în „divinitatea lui Hristos“, dar atunci desigur vor susţine că omul este mai mult sau mai puţin divin. Ei acceptă adevărul „ispăşirii“, însă folosesc cu abilitate cuvântul „veşnic“ ca să arate că ar însemna doar un „timp îndelungat“ atunci când este pus în legătură cu pedeapsa. Şi aşa mai departe.

Judecata grabnică a celor care Îl leapădă pe Stăpânul care i-a cumpărat (2.1-3)

Ei merg până acolo încât „Îl tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat“. El i-a cumpărat, pentru că prin moartea Sa a cumpărat întreaga lume de dragul comorii ascunsă în ea (vezi Matei 13.44). nu se spune că El i-a răscumpărat, pentru că răscumpărarea se referă numai la credincioşii adevăraţi. Descoperindu-şi în felul acesta adevăratul lor caracter, ei aduc asupra lor o grabnică distrugere – care nu înseamnă că distrugerea îi va ajunge într-un timp foarte scurt, ci că atunci când va veni va cădea peste ei în mod grabnic, pentru că vina lor nu mai admite vreo examinare şi nu va fi nevoie de un progres îndelungat de judecată necesară pentru a o stabili. „Pieirea lor dormitează“ (v.3). Din nefericire mulţi îi vor urma, cum citim. Şi rezultatul ereziei lor este nu numai ruina lor însăşi şi a celor înşelaţi de ei, dar şi aducerea căii lui Dumnezeu într-o faimă proastă. Aceasta este întotdeauna calea lui Satan. În ura lui oarbă el poate căuta să ruineze sufletele, dar doreşte fierbinte să-L discrediteze pe Dumnezeu şi adevărul Lui.