2 Petru 1:5

Lucrarea în cei credincioşi este în întregime a lui Dumnezeu, Căruia Îi place să folosească mijloacele omeneşti în lucrare (1.5)

Sunt de notat cuvintele cu care începe versetul 5: „Şi tocmai pentru aceasta“. Adică tocmai pentru că „puterea Sa divină“ ne-a dăruit toate, acum este nevoie de ceva din partea noastră. Şi acest ceva este „toată silinţa“.

Lucrarea, chiar şi în inimile şi vieţile noastre ca oameni credincioşi, este în întregime lucrarea lui Dumnezeu, totuşi din cauza aceasta nu trebuie să cădem într-un fel de fatalism, ca şi cum n-ar fi nimic de făcut din partea noastră. Trebuie să ne reamintim că lui Dumnezeu Îi place să folosească mijloace omeneşti în legătură cu unele aspecte din felul Său de a lucra şi că El a rânduit ca orice cale a prosperităţii spirituale pentru fiecare credincios individual să fie prin silinţa spirituală a celui credincios. Nu este ceva surprinzător, pentru că este în totul de acord cu ceea ce vedem în lucrurile naturale. În cartea Proverbe (22.29) înţelepciunea divină este arătată în lucrurile naturale despre care citim: „Ai văzut un om harnic în lucrul său?“ El va sta înaintea regilor, nu va sta înaintea celor neînsemnaţi“.

Silinţa de a adăuga în credinţă, virtutea (1.5)

De aceea avem să adăugăm cu toată silinţa, la credinţa noastră, virtutea şi toate celelalte lucruri enumerate în versetele 5-7. O traducere literală redă astfel aceste cuvinte: „Adăugaţi în credinţa voastră, virtutea; în virtute, cunoştinţa“. Dacă cea dintâi traducere dă ideea de clădire, ca şi cum s-ar adăuga cărămidă peste cărămidă, cea de a doua dă ideea de creştere. Mugurul de pe pom în primăvară are în germenele mărului delicios care se vede toamna în acelaşi loc. Totuşi în rodirea mărului multe lucruri şi-au avut rolul lor, soarele şi ploaia, şi energia pomului care l-a făcut capabil să sugă din pământ umezeala şi alte substanţe necesare. Fără energia vieţii pomului, toate celelalte aveau să fie în zadar în ce priveşte rodirea unui măr.

Şi noi avem să fim caracterizaţi de o energie care se străduieşte într-un fel asemănător. Trăsăturile frumoase ale caracterului creştin care este ca un germen în fiecare creştin trebuie să se dezvolte în noi şi în credinţa noastră; în ea se află virtutea sau curajul. Dacă n-ar fi virtutea care să ne facă în stare să ne distingem de ceea ce este lumea, credinţa noastră devine ea însăşi foarte slabă.