2 Petru 1:20-21

Înţelesul corect al profeţiei când ea e pusă în legătură cu întregul (1,20,21)

Mulţi creştini se feresc cu totul de profeţie pentru că, spune ei, ea a devenit doar un câmp de luptă a unor scoli rivale de interpretare printre adevăraţii credincioşi şi deseori un teren de înşelare din partea conducătorilor sistemelor religioase false cu noţiunile lor eretice. Este foarte mult adevăr în faptul acesta, însă remediul nu este de a ignora profeţia, ci de a ţine seama de ea într-un mod corect dând atenţie celei dintâi reguli pentru folosirea ei, aşa cum ne este arătat în versetul 20.

„Nicio profeţie a Scripturii nu se interpretează singură“ sau „nu vine din propria ei interpretare“. Aceasta nu înseamnă, aşa cum pretind catolicii, că nicio persoană nu are vreun drept individual să se ocupe cu ceea ce spune Scriptura, ci să accepte ceea ce „biserica“ catolică, reprezentată de papă şi de consiliu, declară care trebuie să fie înţelesul. Aici este vorba de o înştiinţare împotriva tratării unor cuvinte profetice ca şi cum ar fi de interpretat separat de masa învăţăturii profetice. Orice profeţie este legată şi în legătură cu întregul, şi numai în felul acesta poate fi înţeleasă. Ea n-a fost rostită niciodată prin voinţa omului, ci prin inspiraţia Duhului lui Dumnezeu. El a folosit oameni diferiţi în perioade diferite, însă gândirea Sa pătrunde în toate. Fiecare profeţie în parte va fi înţeleasă şi interpretată corect când este văzută în legătură cu întregul, din care face parte. Aici se află motivul opiniilor diferite şi chiar al ereziilor regretabile.

Inspiraţia Scripturii: oameni care au vorbit conduşi de Duhul Sfânt (1.21)

Este de notat cum se vorbeşte despre inspiraţie în versetul 21: „oameni conduşi de Duhul Sfânt au vorbit de la Dumnezeu“. Ei şi-au pus condeiul pe hârtie sub puterea Duhului Sfânt, de aceea El este adevăratul Autor a tot ce a fost scris în felul acesta.