2 Petru 1:19

Confirmarea mărturiei profetice a Vechiului Testament (1.19)

Transfigurarea Domnului Isus a fost nu numai o confirmare specială şi exactă a realităţii împărăţiei Sale viitoare, dar şi într-un fel general a fost o confirmare a întregii mărturii profetice a Vechiului Testament. Aceasta ne-o spun cele dintâi cuvinte ale versetului 19: „şi avem făcut mai sigur cuvântul profetic“. Nu este greu de înţeles lucrul acesta, dacă cercetăm Vechiul Testament şi observăm cum toate prezicerile lui strălucitoare se centrează în împărăţia Mesiei pe pământ, încât a dovedi realitatea împărăţiei Sale glorioase viitoare înseamnă a dovedi întreaga mărturie profetică a Vechiului Testament.

Profeţia ca o lampă care străluceşte într-un loc întunecos (1.19)

Aceşti creştini dintre iudeii de la început erau poate înclinaţi oarecum să ignore profeţia Vechiului Testament, ca şi cum ar fi fost înlocuită de întorsătura evenimentelor dată de suferinţele lui Hristos atât de neaşteptate pentru ei. apostolul Petru îi încredinţează aici de valoarea şi importanţa ei, ca de „o lumină strălucind într-un loc întunecos“. Cuvântul „întunecos“ se întâlneşte în originalul grec numai aici şi are sensul de „mizerabil, jalnic, murdar. Lumea cu toate invenţiile ei înţelepte şi elegante este doar un loc murdar în felul de estimare al lui Dumnezeu, de asemenea şi în estimarea fiecărui creştin care este învăţat de El. singura lumină în mizeria aceasta este cea care vine de la lampa profeţiei. Oamenii îşi închipuie în zadar un fel de „mileniu“ care să se dezvolte din mizeria aceasta. Astfel de imagini nu sunt decât un miraj. Lampa profeţiei ne aduce în lumina hotărârii şi a lucrării viitoare a lui Dumnezeu în ce priveşte judecata şi mântuirea, şi ea ne face în stare să vedem mizeria cumplită a lumii aşa cum este, de asemenea şi gloria lumii viitoare.

Ziua lui Hristos şi steaua dimineţii care răsare în inimi (1.19)

Avem să luăm aminte la lumina lămpii profeţiei „până se va ivi ziua şi va răsări steaua de dimineaţă în inimile noastre“. „Ziua“ este desigur ziua lui Hristos – ziua gloriei Sale – când nu va mai fi nevoie de lampă. Înainte de a se face ziuă totuşi răsare steaua dimineţii, şi mai înainte de a răsări soarele pe deplin, ea răsare în inimile noastre.

Steaua dimineţii este o aluzie la venirea lui Hristos pentru ai Săi, înainte de a apărea public lumii ca „Soarele dreptăţii“. Ca stea a dimineţii El este caracteristic nădejdii creştine; şi când steaua dimineţii este în inima credinciosului, acel credincios este într-o aşteptare plină de bucurie a venirii Mântuitorului său ceresc. Noi avem să luăm deci seama la cuvântul profeţiei până ce se va ivi ziua gloriei lui Hristos şi până ce suntem conduşi în felul acesta în bucuria deplină a propriei nădejdi creştine, pentru că profeţia Noului Testament ne-a adus înainte ceea ce n-a fost niciodată menţionat în Vechiul Testament. Pentru a spune lucrul acesta cu alte cuvinte, scopul profeţiei are două aspecte: întâi, să-şi trimită razele în întuneric, până ce va veni ziua gloriei lui Hristos; în al doilea rând, să conducă inima credinciosului între timp în realizarea şi bucuria deplină a propriei lui nădejdi.