2 Petru 1:16-18

Profeţia împărăţiei glorioase şi vederea ei pe muntele transfigurării (1.16-18)

Ne-au fost puse în mişcare gândurile prin faptul că străduinţa îşi va avea răsplătirea când va veni ziua împărăţiei veşnice a Domnului nostru. Totuşi Petru scria unor oameni care din zilele părinţilor lor aveau ca nădejde împărăţia Mesiei, şi care totuşi Îl văzuseră lepădat şi răstignit. Ar fi fost ei inspiraţi atunci să se întrebe dacă în final toate profeţiile despre împărăţia Sa glorioasă şi reală referitoare şi la cer şi la pământ aveau să fie interpretate doar ca figuri de vorbire – descrieri încântătoare şi practice, care nu arătau decât o stare spirituală şi invizibilă în ceruri? S-ar fi putut să fi fost o astfel de gândire pentru că noi suntem în mod natural creaturi înclinate spre extreme. Oamenii care altădată gândeau în totul că venirea Mesiei promis va fi în glorie publică şi nicidecum că venirea Lui va fi în smerenie, când ajung convinşi că El a venit să sufere, sunt gata să-şi schimbe gândirea cu totul, că nu va mai fi nimic din împărăţia şi gloria Sa.

Puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos atât de mult spuse în mărturia profetică nu sunt totuşi „basme iscusit alcătuite“ şi Petru poate da o mărturie hotărâtoare despre realitatea ei. în versetele 16 şi 18 el ne spune: Mărturia profetică este adevărată şi împărăţia profeţită este o realitate substanţială care va fi arătată la timpul ei, „pentru că noi am şi văzut-o în felul cum este ea!“. El se referă desigur la transfigurare, scenă istorisită în trei din cele patru evanghelii şi la care au fost martori el însuşi, Iacov şi Ioan.

Împărăţia glorioasă a Domnului nostru Isus a fost de mult văzută de nişte martori aleşi, sub o formă pe care am putea-o numi un exemplu. Ea s-a arătat ochilor, de asemenea şi urechilor. Ei au fost „martori ai măreţiei Sale“, şi totodată „noi am auzit acest glas rostit din cer“ – glasul care venea din „gloria minunată“ spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Eu Îmi găsesc plăcerea“.

Sfinţi cereşti şi sfinţi pământeşti (1.18)

Totuşi unii ar pune întrebarea: în ce fel scena transfigurării a fost un model al „puterii şi venirii Domnului şi în felul acesta o confirmare a împărăţiei glorioase? Ea aşa a fost deoarece El era Obiectul central şi glorios a toate. Sfinţii care se bucură de partea cerească a împărăţiei erau reprezentaţi de Moise şi Ilie. Sfinţii de pe pământ erau reprezentaţi de Petru, Iacov şi Ioan. Sfinţii cereşti erau asociaţi cu El şi intrau în mod inteligent în gândurile Lui în conversaţie. Sfinţii pământeşti erau binecuvântaţi de prezenţa Lui, deşi orbiţi de gloria Lui. Era o vedere a „Fiului Omului venind în împărăţia Sa“ (Matei 16.28); o vedere a „Împărăţiei lui Dumnezeu venită în putere“ (Marcu 9.1); o vedere a „Împărăţiei lui Dumnezeu“ (Luca 9.27).

Împărăţia glorioasă şi veşnică a Domnului Isus este deci o realitate binecuvântată şi substanţială. Ea va veni în mod hotărât. Noi vom intra în ea în aşa numita parte „cerească“ (2 Tim.4.18). întrebarea care rămâne de pus este: în ce fel vom intra în ea? Va fi ea o intrare din belşug? Vom intra ca un vas curăţit şi pregătit, cu toate pânzele sus? Sau vom intra mai degrabă ca un vas lovit şi naufragiat? Răspunsul va fi dat de fiecare cu o străduinţă spirituală – sau cu o lenevie spirituală şi lipsă de grijă care ne caracterizează în aceste zile.