2 Petru 1:12-13

Amintirea unor adevăruri către inimă şi conştiinţă, Petru având darul de păstor (1.12,13)

Cunoscând de asemenea cât de uşor şi repede uităm chiar şi lucrurile cu care suntem bine familiarizaţi, apostolul Petru, ca un păstor sârguincios al sufletelor le aminteşte mereu lucrurile acestea. Ei le cunoşteau; desigur, ei erau întemeiaţi în adevărul care fusese adus la lumină în Hristos – în adevărul prezent pe care îl aveau – totuşi încă era nevoie să li se reamintească. Cât de mult avem noi nevoie de aceste reamintiri, pentru că obiectul pe care îl avea Petru era: „să vă trezesc prin aducerea aminte“.

Să notăm gândul acesta! Ascultăm cuvântări sau citim articole care nu conţin ceva nou pentru noi. Să nu le dispreţuim din cauza aceasta. Lucrarea principală a unui învăţător poate fi să ne instruiască în adevărul creştinismului, adevăr care este totuşi vechi în el însuşi, însă destul de noi pentru cei pe care îi învaţă. Îndatorirea principală a unui păstor este să ajungă la inimile şi conştiinţele credincioşilor, aplicându-le lucrurile în care au fost instruiţi, trezindu-i şi ţinându-i într-o condiţie de veghe. Oare nu avem cei mai mulţi dintre noi nevoie mai mult de slujirea aceasta din urmă decât a celei dintâi? A practica mai din plin ceea ce cunoaştem este probabil mai necesar decât a ne lărgi aria cunoaşterii.