Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

2 Petru 1:11 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 29 Octombrie 2016

2 Petru 1:11

Intrarea din belşug în împărăţia veşnică, deosebită de intrarea în cer a celor credincioşi fără deosebire (1.11)

Vitalitatea să rodnicia care caracterizează pe un credincios silitor dau nu numai dovada chemării şi alegerii lui în prezent, dar sunt şi pline de promisiune pentru viitor. Înaintea noastră este „Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos“ şi, deşi toţi creştinii vor intra în împărăţia aceasta, credinciosul roditor va avea o „intrare din belşug“, aşa cum spune clar versetul 11.

„Împărăţia veşnică“ nu este cerul. Nimeni nu câştigă cerul ca rezultat al sârguinţei sau al rodniciei; nici nu există această situaţie, ca unii să câştige o intrare din belşug acolo, iar alţii o intrare sărăcăcioasă. Nu există intrare în cer decât prin lucrarea lui Hristos – o lucrare perfectă şi disponibilă pentru toţi cei care cred – încât toţi intră acolo, toţi intră în acelaşi fel şi de pe acelaşi nivel fără deosebire.

Împărăţia veşnică va fi stabilită când Isus va veni din nou, şi în legătură cu ea vor fi date răsplătiri după cum ne învaţă parabola din Luca 19.12-27. Vor fi prin urmare mari deosebiri cu privire la locul pe care credincioşii îl vor ocupa în împărăţie, şi dacă intrarea noastră va fi din belşug sau nu. Totul va depinde de stăruinţa şi credincioşia noastră. Amintirea faptului acesta ne va face să ne pună în mişcare zelul şi devotamentul.