2 Petru 1:1-11

Petru începe această a doua epistolă amintindu-le creştinilor ce au primit împreună: „o credinţă de acelaşi preţ“ (v. 1), „tot ce priveşte viaţa şi evlavia“ (v. 3) şi „promisiunile cele mai mari şi preţioase“ (v. 4). Credinţa noastră, care-şi însuşeşte tot ceea ce dă Dumnezeu, nu trebuie să rămână inactivă. Trebuie să fie însoţită de energia numită virtute (v. 5), pentru a ajunge la cunoştinţă (cuvânt caracteristic acestei epistole). În acelaşi timp, pentru a dispune deplin de toate puterile noastre, este absolut necesară înfrânarea, apoi răbdarea, care ştie să persevereze în efort. În acest «climat moral» se vor dezvolta relaţiile noastre 1. cu Domnul: evlavia; 2. cu fraţii: dragostea de fraţi; 3. cu toţi: dragostea. Aceste şapte complemente ale credinţei alcătuiesc un tot, asemenea unei cămăşi de zale. Absenţa lor are consecinţe dramatice în viaţa creştinului: trândăvie, sterilitate, miopie spirituală. El nu vede departe; credinţa lui nu mai distinge la orizont cetatea cerească, ţinta călătoriei creştine (comp. cu Evrei 11.13…). Porţile veşnice s-au ridicat deja pentru Hristos, Împăratul gloriei (Psalmul 24.7-9). Fie ca El Însuşi să ne acorde în suita Sa „din belşug intrarea în Împărăţia“ Lui eternă!