Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

2 Împărați 4:1-17 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

2 Împărați 4:1-17

  Capitolul nostru ni-l arată pe Elisei, simbol al Domnului Isus, ca sursă de binecuvântare pentru două familii. Cea dintâi este săracă: O văduvă cu doi copii se află la mila unui creditor fără milă. Dar credinţa ei îi spune cui să se adreseze (Psalmul 68.5) şi primeşte acel ulei preţios şi abundent atât timp cât există vase goale de umplut.Vânduţi prin păcatele noastre lui Satan, înspăimântătorul creditor, acesta are aşadar drepturi câştigate asupra noastră (Isaia 50.1). Există totuşi o cale: să ne întoarcem spre Domnul; şi vom primi puterea divină, după măsura credinţei noastre (vasele goale), nu numai pentru salvarea acelora pe care-i iubim, ci şi pentru viaţa de toate zilele (v. 7).A doua familie este cu totul diferită. Aceştia sunt oamenii bogaţi: cu toate acestea, omul lui Dumnezeu este primit aici cu simplitate. El se simte ca acasă, iar gazdele lui sunt de asemenea fericite să-l aibă în mijlocul lor. Ce bun exemplu pentru noi!Oare Domnul Isus Se simte cu adevărat în largul Lui în casa noastră şi, de asemeni, în inima noastră? Putem noi să-I arătăm Lui totul, să-I spunem Lui totul, să-I încredinţăm dorinţele noastre tainice? Pentru a le lua la cunoştinţă, nu are nevoie de un intermediar, precum foloseşte aici profetul (pe Ghehazi). Şi le va împlini, dacă aceste dorinţe corespund gândurilor Lui (Psalmul 37.4).