2 Împărați 25:1-17

　　Exasperat de spiritul de revoltă al împăraţilor lui Iuda, Nebucadneţar se ridică pentru a treia oară împotriva Ierusalimului, îl înconjoară şi pătrunde în el după un asediu care durează mai mult de un an. De această dată nu mai există milă pentru oraşul orgolios. Începând cu templul, totul este complet distrus prin foc. Zidurile îi sunt demolate şi locuitorii sunt duşi în captivitate. Zedechia suferă consecinţele crude ale propriei îndărătnicii. Numai câţiva lucrători ai câmpului sunt lăsaţi în ţară.Apoi gărzile caldeene îşi dezlănţuie mânia asupra templului, care pentru ei era simbolul rezistenţei. Nesatisfăcuţi doar cu incendierea lui, reuşesc să-l sfărâme şi să ia cu ei măreţele-i coloane de bronz, marea de bronz, piedestalele şi restul vaselor. Oare de ce v. 16 şi 17 repetă detaliile de ornament ale coloanelor tocmai în momentul când ele vor dispărea? Fără îndoială, dintr-un motiv foarte dureros: Nu era acolo cea din urmă privire aruncată asupra unui obiect preaiubit, după care inimile lor aveau să tânjească până la sfârşit? Cât de frumoase fuseseră aceste coloane, simboluri ale stabilităţii şi ale puterii, pe care Domnul le va îndepărta de atunci înainte de poporul Său neascultător şi răzvrătit! (1 Împ. 7.21).