2 Împărați 22:8-20 (Jean Koechlin)
de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- 2 Împărați - Comentarii Jean Koechlin
2 Împărați 22:8-20
Lucrările întreprinse de Iosia în casa Domnului au condus la descoperirea cărţii Legii. Ea fusese pierdută, uitată chiar de preoţii care, cu toate acestea, aveau răspunderea de a o păstra (Deuteronom 31.9, 26). În decursul istoriei Bisericii, marea trezire din timpul Renaşterii a adus Scripturile sacre înapoi, la loc de cinste. După secolele de întuneric ale evului mediu, Cartea lui Dumnezeu a fost scoasă din umbră, tradusă în limbile populare, tipărită şi răspândită în toate mediile. Să nu uităm să fim recunoscători pentru lucrul acesta. Citirea Bibliei atunci a deschis ochii multora ca să vadă starea de ruină a creştinătăţii. Dar, în acelaşi timp, lumina divină a Evangheliei a venit ca să lumineze sufletele ignorante. Acest Cuvânt al vieţii ne prezintă nu numai – cum a făcut cartea Legii lui Iosia – ceea ce Dumnezeu a aşteptat de la om şi cum omul a eşuat în mod absolut (Vechiul Testament), ci de asemeni şi care este intenţia Lui în Hristos, Omul nou, şi ce a împlinit El în mod desăvârşit (adică întregul Nou Testament). Dacă Biblia este o Carte care ne pune înainte întreaga noastră responsabilitate, ea ne aduce în acelaşi timp şi mesajul de har al lui Dumnezeu pentru sărmanii păcătoşi pierduţi.