2 Împărați 19:1-13

　　În faţa asaltului armatelor asiriene, Ezechia are un fel neobişnuit de a conduce războiul: În loc de armură, se îmbracă cu un sac. Cartierul său general nu se află pe fortificaţia pe care o construise, ci în casa Domnului. În fine, în loc să apeleze la cei mai bravi ostaşi ai săi, se adresează profetului Isaia. Dar, în contrast cu aroganţa şi cu mândria împăratului Asiriei, nu este aceasta buna strategie militară pe care ne-o recomandă apostolul Pavel? „Armele luptei noastre nu sunt fireşti“, scrie el în 2 Corinteni 10.4, 5, „ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţionamente şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu“. Ezechia, al cărui nume înseamnă „puterea Domnului“, ştie la cine să meargă să caute ajutor (Psalmul 121.2). Încrederea nu-i este dezamăgită. „Nu te speria ...“, îi răspunde profetul. Cuvânt preţios, pe care-l auzim atât de des în Scriptură şi în special din gura Domnului: „Nu te teme; crede numai“ (Marcu 5.36). El are limba unui om învăţat, capabil să-l învioreze cu un cuvânt pe cel obosit (Isaia 50.4). Sufletul temător, dar plin de încredere, al răscumpăratului Său aflat încă în încercare primeşte prin acest cuvânt puterea şi curajul necesare să aştepte eliberarea.