Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

2 Împărați 11:4-21 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

2 Împărați 11:4-21

  Familia împărătească a lui Israel urmează să fie masacrată în întregime. Cea a lui Iuda are de suferit aceeaşi soartă, cu excepţia unui băieţel ascuns în templu de mătuşa lui, soţia marelui preot (2 Cronici 22.11). În acest timp, odioasa Atalia ocupă pe nedrept tronul lui Iuda.Timpul actual prezintă o situaţie similară: Isus, după ce a trecut prin moarte (în timp ce Ioas a scăpat de ea), Se află astăzi în Casa Tatălui, exercitându-Şi preoţia ascuns de ochii lumii, dar în prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca, în curând, în ziua gloriei Sale, să apară ca adevăratul „Fiu al lui David“. Dar aceia care sunt ai Lui Îl cunosc şi-L onorează încă de acum ca Adevăratul Împărat, aşteptându-L să apară (Tit 2.13). Ei se află în posesia atât a unui secret preţios, cât şi a unei speranţe binecuvântate. În consecinţă, dominaţia temporară a lui Satan, „Prinţul acestei lumi“, nu trebuie să-i tulbure: el va fi în curând distrus, cum este aici răutăcioasa Atalia. Încoronarea lui Ioas este astfel o imagine a unei scene viitoare, pe care inimile noastre o salută prin credinţă.Închinarea la Baal este apoi desfiinţată din Iuda, fără ca, pentru aceasta, să fie necesare vicleniile folosite de Iehu.