2 Cronici 36:1-14

　　În ansamblul său, poporul lui Iuda nu urmase exemplul lui Iosia. Multe semne indică aceasta. Ascultarea de lege le fusese impusă. La momentul Paştelui, arătaseră mult mai puţină bucurie şi spontaneitate decât la Paştele lui Ezechia. A fost necesar ca împăratul şi conducătorii poporului să dea animalele pentru sacrificii (35.7-9). Acum, când credinciosul Iosia a fost scos din scenă, când cel drept a fost „luat (sau strâns, adunat) dinaintea răului“ (Isaia 57.1), nimic nu-L mai reţine pe Domnul să împlinească judecata faţă de Iuda. Atunci evenimentele se petrec repede: Se succed patru suverani: Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia; unul mai rău ca altul. Spiritul lor de revoltă le-a oferit întâi egiptenilor, apoi babilonienilor, ocazia să intervină în treburile micii împărăţii. Potrivnicul şi vrăjmaşul intră pe porţile Ierusalimului (Pl. Ier. 4.12) şi, în trei rânduri, atât obiectele Templului cât şi persoanele suferă aceeaşi soartă, fiind înstrăinate, parţial, în Babilon. Versetul 14 şi următoarele scot în evidenţă faptul că mai-marii preoţilor şi poporul împart răspunderea împăraţilor lor în judecata care-i loveşte.