2 Cronici 32:1-15

　　Ne puteam aştepta ca „aceste lucruri şi această credincioşie“, plăcute lui Dumnezeu, să-i fie insuportabile marelui Vrăjmaş. Ele l-au făcut să se ridice împotriva lui Israel şi a împăratului lor.Bucuria pe care o putem experimenta în Domnul nu trebuie să ne facă să uităm de existenţa acestui adversar care dă târcoale în jurul nostru ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5.8). Satan deci va prelua ofensiva. El îl îndreaptă împotriva Ierusalimului pe puternicul împărat al Asiriei, care începe prin a adresa poporului un mesaj ameninţător şi perfid: „Ezechia“ – le spune el – „vă amăgeşte ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete“ (v. 11). Mare minciună! Nu erau cămările templului pline cu grămezi de provizii strânse încă de pe vremea când în ţară era belşug (31.10-11)? Şi, graţie apeductului pe care împăratul tocmai îl construise (comparaţi v. 4 cu 2 Împăraţi 18.17; 20.20), în interiorul cetăţii curgea apă proaspătă.Tot aşa vorbeşte Înşelătorul şi astăzi. A-l asculta, încercând totodată să rămânem aproape de Domnul Isus, înseamnă să ne expunem la lipsuri şi privaţiuni. Dar noi ştim că adevărul este reversul a ceea ce spune el. Hristos este pâinea vieţii (Ioan 6.48, 51) şi sursa de apă vie (Ioan 7.37), în timp ce, în afara Lui, domneşte setea (v. 4).