2 Cronici 30:15-27

　　Asemenea împăratului din parabolă, Ezechia a făcut ca invitaţia harului să fie proclamată în toată ţara: „Iată, am pregătit ospăţul meu; ... toate sunt gata. Veniţi ...“ (Matei 22.4). Mulţi n-au luat-o în seamă, dar şi dintre cei care au venit, mulţi nu se sfinţiseră (v.17). Ce era de făcut? Ar fi trebuit trimişi acasă? Deloc! Întocmai cum invitaţii la marea sărbătoare primesc din partea împăratului câte o haină de nuntă, harul lui Dumnezeu se ocupă de curăţirea acestor israeliţi, ca să-i aducă într-o stare potrivită cu sfinţenia prezenţei Lui. Şi această curăţire este atinsă tocmai prin intermediul Paştelui pe care au venit să-l celebreze. Sângele animalelor înjunghiate le asigură sfinţirea.Gândurile ni se îndreaptă spre sângele lui Isus, Mielul sfânt al lui Dumnezeu, ce curăţă orice păcat (1 Ioan 1.7).În ce-i priveşte pe cei slabi şi ignoranţi, Ezechia, ca simbol al lui Hristos, mediază pentru ei înaintea lui Dumnezeu care iartă. Urmează sărbătoarea Azimelor. Ea ne vorbeşte despre sfinţirea practică. O mare bucurie o însoţeşte, dovadă că punerea deoparte pentru Dumnezeu nu poate fi nicidecum sinonimă cu tristeţea. Şi rugăciunea purtătorilor de cuvânt ai poporului îşi atinge scopul: „s-a suit până la locuinţa cea sfântă a Domnului din ceruri“.