Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

2 Cronici 1:1-17 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

2 Cronici 1:1-17

  Suntem introduşi dintr-o dată în î măreţului Solomon. Numele lui, semnificând „cel plin de pace“, ne atrage atenţia asupra lui Hristos, „Prinţul păcii“ (Isaia 9.6), a cărui domnie viitoare este frumos ilustrată în pasajele şi descrierile pe care urmează să le citim. Facem precizarea că aceste capitole surprind în principal împărăţia şi adorarea pe pământ a lui Mesia al lui Israel. Şi încă o dată gândurile noastre se îndreaptă, prin analogie sau prin contrast, asupra Bisericii şi a Capului ei.Cererea pe care Domnul o discerne în inima tânărului împărat este similară celei a apostolului Pavel făcută în favoarea efesenilor. Pavel i-a amintit în rugăciune, pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să le dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea deplină a Lui, iar ochii inimii lor să fie luminaţi (Efeseni 1.16-18).„Pentru că Domnul dă înţelepciune; din gura Lui ies cunoştinţa şi priceperea“, a scris Solomon în cartea Proverbe (2.6). Fie ca să dorim să ne aflăm în posesia acelei înţelepciuni de sus şi să o cerem de la Cel „care dă tuturor cu dărnicie şi nu reproşează“ (Iacov 1.5).