2 Corinteni 4:16-5:10

Cu câtă grijă ne ocupăm pentru a întreţine şi a face să prospere „omul nostru cel din afară“ (v. 16)! De-ar fi la fel de bine îngrijit şi „omul nostru dinăuntru“! Ceea ce înnoia inima apostolului era acea „greutate eternă de glorie“ (v. 17) care nu se putea compara cu încercările prin care trecea. Umblând „prin credinţă, nu prin vedere“ (v. 7), privirile sufletului său erau aţintite asupra lucrurilor care nu se văd, dar care sunt veşnice, din care gustase deja, prin arvuna Duhului (v. 5). De aceea el nu se lăsa (cap. 4.1-16).Ce teamă, ce înflăcărare ar trebui să stârnească neîncetat în noi gândul cu privire la scaunul de judecată al lui Hristos! Noi nu ne vom înfăţişa acolo ca acuzaţi, mântuirea noastră fiind sigură. Ca într-un film însă, viaţa noastră întreagă se va derula acolo, dezvăluind tot ce noi vom fi făcut, „fie bine, fie rău“, şi acestea ne vor aduce fie câştig, fie pierdere. În acelaşi timp, Domnul va arăta acolo cum harul Său a ştiut să scoată strălucire chiar şi din păcatele noastre. Un artist care a terminat restaurarea unui portret deteriorat îşi scoate în evidenţă munca punând alături fotografia tabloului iniţial. Fiind adesea puţin sensibili faţă de păcat, apreciem de asemenea prea puţin harul care ne iartă şi care ne suportă. Scaunul de judecată al lui Hristos însă ne va face în final să realizăm toată imensitatea harului.