2 Corinteni 12:11-21

Ce durere pentru apostol să examineze presupunerile făcute cu privire la el, motivaţiile interesate şi vicleniile de care era învinuit (v. 14,16; cap. 7.2,3; comp. cu Fapte 20.33), cu toate că, într-o purtare ireproşabilă, el nu încetase, împreună cu tovarăşii lui de lucru, să calce „pe aceleaşi urme“: cele ale lui Hristos (v. 18)! Dacă el răspunde pe larg acestor calomnii, nu o face pentru a se justifica, ci pentru că are în vedere zidirea preaiubiţilor lui corinteni (v. 19; 1 Corinteni 14.26b). Într-adevăr, a nu recunoaşte slujba apostolului revenea la a respinge şi autoritatea Cuvântului divin pe care el îl vestea. Câţi aşa-zişi creştini nu resping astăzi o asemenea parte din Cuvântul inspirat şi mai ales din epistolele lui Pavel! Versetele 20 şi 21 ne arată la ce păcate conduce această neglijenţă şi acest dispreţ.«Astfel, în acest capitol găsim starea cea mai glorioasă la care poate fi ridicat un creştin … şi condiţia cea mai nenorocită în care el poate cădea… Ce contrast între această înălţare în al treilea cer şi această josnică stricăciune a cărnii! Şi creştinul este capabil de amândouă! Ce lecţie şi ce avertisment pentru fiecare sfânt…!» (J.N.D.).