1 Tesaloniceni 5:9

　　Versetul 9: „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi.“Acest verset important ne descrie siguranţa deplină care este partea credincioşilor. Mânia lui Dumnezeu stă în contradicţie cu mântuirea, care este speranţa noastră. Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să dobândim mântuirea. „Mânia“ se referă aici la necazul cel mare, după care va urma ziua Domnului, şi la pieirea fulgerătoare care este amintită în versetul 3. Deja în capitolul 1.10 este amintită această mânie. Acolo se spune că mânia va veni, dar credincioşii vor fi mântuiţi de această mânie prin venirea Domnului Isus.Limbajul figurativ al Apocalipsei ne descrie această mânie viitoare în cuvinte cutremurătoare, şi anume în cele şapte peceţi, trâmbiţe şi potire. Punctul culminant al acestei mânii stă în strânsă legătură cu reîntoarcerea Domnului pe pământ. În Apocalipsa 6 citim despre „mânia Mielului“ şi despre „ziua cea mare a mâniei“. Cel ce a murit odată pe Golgota ca Mielul lui Dumnezeu pentru vina altora, va fi Acela care va aduce răsplătirea şi judecata. Ce groaznic trebuie să fie lucrul acesta şi cu atât mai groaznic să fii lovit de el!Aici, credincioşii sunt mângâiaţi. Această mânie nu ne va lovi, deoarece nu vom mai fi pe pământ. Noi vom fi ocrotiţi de „ceasul încercării“ (Apocalipsa 3.10). Deci, noi nu vom intra în marele necaz care va lovi pământul. Istoria lui Enoh ne ilustrează acest adevăr (Geneza 5.24; Evrei 11.5).Dar cuvântul „rânduit“ din acest verset ne lasă să ne gândim la planul de mântuire al lui Dumnezeu. El Însuşi a hotărât aşa şi acest fapt ar trebui să fie suficient. Noi suntem rânduiţi spre mântuire. Mântuirea este descrisă în Cuvântul lui Dumnezeu sub trei aspecte temporare. Aspectul trecut ne arată că mântuirea este un fapt împlinit (2 Timotei 1.9; Tit 3.3-5; Efeseni 2.5). Aspectul prezent ne arată salvarea zilnică din împrejurările în care ne găsim (Romani 5.10; Evrei 7.25). Aspectul viitor, pe care îl avem în contextul de faţă, vorbeşte despre o mântuire care va veni în viitor. Când va veni Domnul Isus să ne ia acasă, atunci această mântuire va deveni realitate. Ea este sigură deja acum, nu există nicio urmă de îndoială, dar totuşi este o speranţă, pentru că noi încă nu o posedăm în mod practic. Aşa citim de exemplu în Evrei 9.28: „Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl aşteaptă.“ Această mântuire viitoare este legată cu încununarea actului de har, mântuire care ne va fi dată atunci când Domnul Isus ne va elibera pe deplin. Actul acesta cuprinde învierea sfinţilor din morţi şi răpirea sfinţilor înainte de revărsarea mâniei drepte a lui Dumnezeu pe pământ. În ceea ce ne priveşte pe noi, mântuirea va fi atunci pe deplin împlinită.În acest loc, Dumnezeu nu numai că ne confirmă realitatea mântuirii noastre, dar ne arată şi temeiul pentru care suntem mântuiţi. Temeiul este Domnul Isus Hristos, care a murit pentru noi. Iată cuvinte minunate, care fac ca fiecare inimă a credincioşilor să bată cu putere! El a murit pentru noi. El a stat în locul meu pe cruce. Pe crucea de la Golgota, El a fost Locţiitorul meu. Acest adevăr stă acum în faţa noastră. El a purtat judecata care trebuia să ne lovească. Mânia, care era partea noastră, a luat-o El asupra Sa de bunăvoie. Dumnezeu este drept şi nu pedepseşte de două ori. Cine crede că Mântuitorul a purtat judecata pentru el, nu mai trebuie să se teamă de judecata viitoare. În capitolul 1.10 ne este prezentată mântuirea noastră de mânia lui Dumnezeu în strânsă legătură cu învierea lui Hristos, cu realitatea că Dumnezeu a fost satisfăcut de lucrarea Lui pe cruce. În contextul de faţă avem moartea Domnului. Ambele, moartea şi învierea Sa, ne dau adevărata siguranţă. Oare mai avem vreo îndoială? Nu, nicidecum, mântuirea stă în faţa noastră şi este tot aşa de sigură ca mântuirea pe care am primit-o deja.