1 Tesaloniceni 5:14

　　Versetul 14: „Vă îndemnăm dar, fraţilor, mustraţi pe cei în neorânduială, mângâiaţi pe cei descurajaţi, sprijiniţi pe cei slabi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.“Chiar dacă credincioşii sunt reuniţi, ei nu sunt niciodată la fel. Chiar şi în creşterea duhovnicească sunt mari diferenţe. Dacă vrem să fim în pace unii cu alţii, atunci trebuie să ne preocupăm unul faţă de celălalt. Să arătăm un interes din toată inima faţă de fraţii noştri, mai ales faţă de cei care sunt în diverse pericole. În textul de faţă sunt prezentate trei grupuri de oameni, pe care putem să-i întâlnim în diferite împrejurări: în primul rând sunt cei care umblă în neorânduială, în al doilea rând sunt cei descurajaţi şi în al treilea rând sunt cei slabi.La fel ca alte expresii din această epistolă,şi cuvântul „neorânduială“ provine din vocabularul militar al acelor vremuri. Prin expresia „în neorânduială“ erau caracterizaţi cei care nu stăteau aşezaţi în linie sau în coloană. Dacă citim textul din 2 Tesaloniceni 3.6-10, vedem la ce se referă această expresie. Se pare că în adunare erau din aceia care nu mai voiau să lucreze. Pentru aceasta au avut diferite motive întemeiate. Ei aşteptau venirea Domnului Isus cu mult drag şi de aceea ei considerau că nu mai trebuie să se ostenească pentru o slujbă pământească. Totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu numeşte un astfel de comportament „neorânduială“. Deşi aşteptăm zilnic venirea Domnului, este foarte important să ne îndeplinim obligaţiile zilnice faţă de lume şi faţă de cei din jurul nostru cu toată fidelitatea. În zilele noastre nu înseamnă că un şomer trăieşte în „neorânduială“. Aici erau vizaţi cei care nu voiau să lucreze.Cei ce trăiau în neorânduială trebuiau mustraţi, adică să li se arate că comportarea lor nu este în ordine. În a doua epistolă (3.6) li s-a spus destinatarilor epistolei să se îndepărteze de astfel de oameni. Existau de fapt oameni care nu primeau mustrările. Dar să ţinem seama de succesiunea evenimentelor. Prima dată era mustrarea, şi dacă persoana respectivă nu se îndrepta, atunci urma îndepărtarea de aceasta. Acest principiu mai are şi astăzi valabilitate. Înainte de a acţiona (o astfel de acţiune poate fi considerată şi disciplinare) trebuie să ne ocupăm de persoana respectivă cu multă dragoste. Cât de necesare sunt aceste acţiuni ale dragostei în zilele noastre!În al doilea rând sunt amintiţi cei descurajaţi. Pe aceştia trebuie să- i mângâiem şi să-i încurajăm. Descurajarea vine dintr-o decepţie în viaţă sau o dezamăgire. Încercările şi situaţiile prin care au trecut, i-au aruncat la pământ. Probabil, în Tesalonic erau unii care şi-au pierdut pe cineva drag prin trecerea în veşnicie şi din pricina aceasta au fost întristaţi. Câţi credincioşi nu sunt descurajaţi şi în zilele noastre? Cunoaştem astfel de credincioşi? Avem ochi şi inimi deschise pentru ei? Îi vizităm? Îi mângâiem şi îi încurajăm? Iată ce câmp mare de lucru pentru noi!Al treilea grup sunt cei slabi. Aici ne putem gândi atât la slăbiciunea trupească, cât şi la cea duhovnicească. Există persoane slabe în credinţă de care trebuie să ne ocupăm. A fi slab înseamnă a fi fără putere. Faţă de aceştia trebuie să avem o grijă deosebită şi să-i ajutăm.La sfârşitul versetului suntem îndemnaţi să fim îndelung-răbdători faţă de toţi. Îndelunga-răbdare este una din trăsăturile credinciosului creştin. Ea este o roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5.22) şi este primul semn de recunoaştere a dragostei (a se vedea 1 Corinteni 13.4). Însuşi Dumnezeu este îndelung-răbdător (Romani 2.4). Îndelunga- răbdare este o însuşire care trebuie să ne împodobească pe noi, copiii lui Dumnezeu. Am putea defini astfel îndelunga-răbdare: este răbdare, care nu încetează nici atunci când este iritată prin împrejurări şi pusă la încercare. De aceea înţelegem că trebuie să fim îndelung- răbdători faţă de toţi. Cât de des este întreruptă pacea între copiii lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că ne lipseşte îndelunga-răbdare!