1 Tesaloniceni 5:13

　　Versetul 13 a: „Şi să-i preţuiţi nespus de mult, în dragoste, datorită lucrării lor.“Aici nu este vorba despre principiul biblic conform căruia lucrătorul este vrednic de hrana lui (Matei 10.10), nici că trebuie să le dăm ceva celor ce ne învaţă (Galateni 6.6). Noi nu trebuie să avem numai mâini deschise, ci şi inimi deschise. Acest punct este foarte important aici. Este vorba despre starea inimii noastre faţă de cei care ne conduc.Aici nu este vorba numai despre fraţii care sunt „în lucrarea Domnului“, ci se referă la toţi cei care fac o lucrare spre folosul nostru şi o fac în Domnul. Să-i preţuim în dragoste şi aceasta nu din pricina persoanei lor, ci al lucrului care-l fac. Aprecierea unor fraţi datorită persoanei lor este foarte primejdioasă, acordându-le un loc care nu le aparţine. Trebuie să fim mulţumitori pentru ceea ce fac ei pentru noi. A-i aprecia în dragoste înseamnă, desigur, şi să ne rugăm pentru ei. Acest lucru este mai important decât să-i criticăm. Să ne întrebăm foarte serios cât timp petrecem cu critica şi cât timp folosim să ne rugăm pentru ei.　　Versetul 13 b: „Fiţi în pace între voi!“Putem să analizăm aceste îndemnuri fiecare în parte şi să tragem învăţăturile necesare pentru noi personal. Dar putem să găsim şi o legătură între ele şi astfel să observăm toate semnificaţiile acestor îndemnuri. Pacea între noi este foarte importantă când suntem împreună. Pacea caracterizează Împărăţia viitoare, care la noi poate să înceapă chiar de astăzi. Lumea din jurul nostru caută pacea, dar noi ştim precis că oamenii fără Dumnezeu nu au pace. Atât timp cât omul nu are pace cu Dumnezeu, nu va avea pace nici cu semenii săi. Copiii lui Dumnezeu pot deja de acum să trăiască în pace între ei.Condiţia pentru pace între noi este ca fiecare să situeze pe aproapele său mai presus decât pe el însuşi. Aceasta face legătura cu versetul 13a. Dacă nu-i stimăm şi nu-i iubim pe conducătorii noştri, ci suntem invidioşi pe ei, atunci nu avem nici pace între noi. O convieţuire împreună în pace poate exista numai atunci când fiecare recunoaşte cu mulţumire ceea ce Dumnezeu a făcut în fratele şi sora de alături. Aşa era în primele zile ale creştinismului. Citim în Fapte 9.31: „Deci Adunarea, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica Domnului; şi creştea prin mângâierea Duhului Sfânt.“ Ce frumos dacă am primi şi noi astăzi o asemenea mărturie prin Duhul lui Dumnezeu! Dar ce trist dacă duşmanul reuşeşte să semene sămânţa nemulţumirii între fraţi! Cât de mult suferă mărturia noastră faţă de lume!