1 Tesaloniceni 5:12

　　Versetul 12: „Vă rugăm dar, fraţilor, să recunoaşteţi pe cei care se ostenesc între voi şi vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc.“Apostolul Pavel îi numeşte din nou fraţi pe tesaloniceni, pentru că doreşte să le vorbească inimilor lor. Prin aceasta îşi exprimă toată simpatia sa. Între ei erau unii care lucrau foarte mult, care îi conduceau şi îi sfătuiau. Nu citim că Pavel ar fi delegat sau ar fi angajat pe cineva să exercite aceste funcţii. Nu, nicidecum; deşi era vorba despre o adunare foarte tânără, existau acei fraţi care, sub călăuzirea Duhului Sfânt, au văzut nevoia acelor lucrări.La fel este şi astăzi. Fiecare adunare locală – dacă este într-o stare bună – cunoaşte aceste sectoare de activitate. Aşa cum o familie nu poate exista fără o conducere, aşa cum un stat nu poate funcţiona fără guvern, există şi într-o adunare locală o conducere duhovnicească, pe care trebuie să o cinstim şi să o respectăm. Acest fapt nu are nimic de a face cu instituiri şi votări ale unui cleric, ci are legătură cu Dumnezeu Însuşi care îngrijeşte astfel de copiii Săi.Aceşti fraţi erau caracterizaţi prin trei lucruri. În primul rând, ei se osteneau, munceau, în al doilea rând, ei conduceau şi în al treilea rând, ei sfătuiau, îndreptau lucrurile între credincioşi. Munca se referă aici la o osteneală până la epuizare; munca era diversă. Este vorba de tot felul de slujbe. Un exemplu frumos în această direcţie este Epafra, care se ostenea pentru cei din Colose. Pavel a dat despre el mărturia că se „osteneşte mult pentru voi“, adică avea mult de lucru cu ei. Fraţii care conduc, cârmuiesc posedă o autoritate duhovnicească. Conducerea trebuie să nu fie carnală, ci în Domnul. Nu este voia Lui ca cei care conduc să stăpânească peste credincioşi. Nu, nicidecum, ci ei să fie o pildă pentru credincioşi. Un exemplu negativ îl găsim în Diotref care dorea să aibă întâietate în toate şi a mers aşa de departe, încât a dat pe fraţi afară din adunare (3 Ioan 9-10).Când o conducere este „în Domnul“, aceasta înseamnă trei lucruri: în primul rând, conducerea se referă la domeniul duhovnicesc şi nu la un domeniu natural. Rămâne valabil faptul că în viaţa naturală avem alte autorităţi deasupra noastră (de exemplu guvernul sau şeful de echipă la locul de muncă etc.). În al doilea rând, vedem că această autoritate este dată nu de oameni, ci ei au fost chemaţi de Domnul. De aceea această conducere duhovnicească nu este transmisibilă şi nu se poate moşteni. În al treilea rând, conducerea duhovnicească nu poate să treacă peste ceea ce este impus de Domnul. Când conducătorii noştri spirituali trec peste ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu mai este „în Domnul“.Şi noi avem nevoie de corectură, sfătuire, îndreptare. Există învăţători care ne prezintă adevărul pozitiv, dar există şi dintre aceia care ne corectează, care ne avertizează cu privire la lucrurile greşite, pe care le văd.Apostolul Pavel ne îndeamnă la o atitudine corectă faţă de astfel de fraţi. În primul rând trebuie să-i recunoaştem. În aceasta constă aprecierea şi respectul. Nu este oare acest lucru greu pentru noi? Dacă este vorba despre cei ce lucrează, atunci probabil suntem mulţumitori. Dacă este vorba despre cei care ne conduc sau chiar ne mustră, avem nevoie de mult efort, deoarece în astfel de situaţii trebuie să luăm o poziţie subordonată. Dar totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să-i recunoaştem şi să le fim supuşi.„Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă lor, pentru că ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală; pentru ca să facă aceasta cu bucurie, şi nu suspinând, pentru că aceasta ar fi nefolositor pentru voi“ (Evrei 13.17).