1 Tesaloniceni 5.1-11

La sfârşitul capitolului 4, apostolul a vorbit despre răpirea credincioşilor. Credincioşii ale căror trupuri vor fi atunci în morminte, vor învia cei dintâi, iar cei pe care venirea Domnului Isus îi va găsi în trup, vor fi schimbaţi într-o clipă, dobândind un alt trup, de slavă, şi astfel cu toţii vor fi răpiţi în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Cei ce ascultati aceste cuvinte, vă bucuraţi în vederea acestui lucru, aveţi adică siguranţa că dacă vine Domnul Isus în noaptea aceasta, vă va lua să fiţi totdeauna împreună cu El? Ce împiedică pe om să fie răpit de Domnul Isus? Păcatul. Sunteţi în rânduială înaintea lui Dumnezeu în felul arătat în Cuvântul Său? Dacă nu sunteţi încă în rânduială, puneţi-vă numaidecât în rânduială prin pocăinţă şi credinţă, căci nu este vreme de pierdut.

Nu se ştie ziua când va avea loc răpirea. Este drept că în decursul istoriei s-au făcut multe greşeli în privinţa aceasta de către aceia care s-au apucat să fixeze o dată; greşelile lor au cam coborât ideea venirii Domnului Isus. S-au făcut greşeli din cauză că oamenii n-au tinut seama de tot Cuvântul lui Dumnezeu. Au cercetat pe prorocul Daniel, au cercetat Apocalipsa, ca să fixeze data venirii Domnului Isus. Aceasta a fost o greşeală pe care au făcut-o şi unii din cei sinceri credincioşi. Acum vreo 80 de ani, adventiştii au impresionat lumea cu vestea că în anul cutare vine Domnul Isus. Dar n-a venit. Au zis atunci că a fost o greşeală de calcul. Şi au făcut atunci altă socoteală. Dar nici atunci n-a venit. Nu ştiu dacă până acum s-or fi tămăduit de a fixa date, lucru pe care Dumnezeu îl opreşte, când spune că ziua aceea n-o ştie nimeni, nici chiar îngerii din cer, nici chiar Domnul Isus. Lucrul acesta l-a păstrat Tatăl sub stăpânirea Sa. Nimeni nu trebuie să fixeze o dată, dar toţi credincioşii au să aştepte în fiecare clipă venirea Domnului Isus.

Unii aşteaptă pe Domnul cu bucurie, alţii nu. Ei nu sunt cu viaţa în rânduială şi nu-L iubesc. Şi-au legat inima de ale pământului şi nu doresc să-1 părăsească. îl aşteptăm noi cum îl aştepta apostolul Pavel? La Romani 13 el spune: „Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua". „Ziua" este desigur venirea Domnului Hristos pentru credincioşii Săi.

Folositor lucru este să-ti faci control în fiecare seară: Unde am fost? Ce am vorbit, ce-am făcut, ce-am gândit? S-a strecurat vreun păcat, vreun neadevăr, vreo supărare, vreun gând necurat? Descoperi ceva, mărturiseşte Domnului, ia iertare şi părăseşte. Numai aşa poţi să te culci în pace, dacă nu este nimic între tine şi Dumnezeu. A doua zi, când te scoli, aşază-te din nou sub ocrotirea Celui Prea înalt şi spune-I că n-ai altă dorinţă decât să te păzească curat şi fără vină înaintea Lui. Aşa trăieşte cel ce aşteaptă pe Domnul Isus. Avem datoria de a-L aştepta în pace şi veghind.

Tesalonicenii credeau adevărul venirii Domnului Isus, dar nu lucrau şi-L aşteptau nelucrând. Apostolul le scrie că trebuie să-şi vadă de treburi şi să-L aştepte lucrând: Altfel vor ajunge în greutăţi, vor cădea pe capul altora şi vor strica mărturia.

Tesalonicenii doreau probabil să ştie când va veni Domnul Isus. Apostolul le răspunde şi le spune că în privinţa aceasta ei au cunoştinţa trebuitoare, aşa că nu mai este nevoie să le scrie. Le spusese că „ziua Domnului", zi care cuprinde şi venirea Lui şi cele ce se petrec atunci pe pământ, „va veni ca un hoţ". Hoţul vine pe neaşteptate. Nu ştii când a intrat hoţul în casă şi ţi-a luat lucrurile din ea. Ai dormit şi n-ai simţit nimic. Dar pentru cine va fi această venire ca a unui hoţ noaptea? Desigur, pentru lume. în ce vă priveşte pe voi, Tesalonicenilor, ziua aceea nu vă va fi ca ceva neaşteptat.

Apostolul adaugă: „Când vor zice: „Pace şi linişte!", atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare". Este o linişte şi o pace pe care şi-o fac oamenii, dar ea va fi liniştea şi pacea dinaintea furtunii. Unii din cei ce ne găsim acum aici, am apucat cele două războaie din urmă. înainte de a începe ele, ni se părea că este pace şi linişte în lume. Cum s-a declarat însă războiul, au şi început grozăviile care ţin de război. Pacea şi liniştea dinainte erau pacea şi liniştea dinaintea furtunii. Deodată încep tunetele, trăznetele, vijelia grozavă care scoate pomii din rădăcină. Atunci toţi sunt îngroziţi. Peste cei ce nu cunosc pe Domnul Isus „va veni o prăpădenie neaşteptată, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare". Femeia însărcinată nu ştie ceasul când va fi să nască. Lumea aceasta poate să mai ştie că va veni Domnul Isus, dar nu ştie când va fi ceasul acela.

„Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului." Fii ai luminii si ai zilei sunt totuna cu copii ai lui Dumnezeu. Voi aţi primit pe Domnul Isus, care a spus: „Eu sunt lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii". Voi ati trecut din întuneric la lumina Lui minunată. Voi iubiţi lumina, voi trăiti în lumină. Voi ati terminat-o cu întunericul păcatului, vă place lumina şi nu vreţi să trăiţi decât în lumină, adică înaintea lui Dumnezeu.

Voi care sunteţi fii ai luminii, copii ai lui Dumnezeu, nu veţi fi surprinşi de venirea Domnului Isus si nu veti fi în neorânduială. în adevăr, dacă iubeşti lumina, vrei ca totul în viată să fie curat si neîntinat, pentru că „totul este gol şi descoperit înaintea Aceluia cu care avem a face". De om poţi să ascunzi, dar de Domnul Dumnezeu este oare ceva ascuns? „Nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina." Omul gândeşte că poate să se ascundă de ochii lui Dumnezeu, dar „unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta?" Cel credincios nu numai că nu vrea să fugă departe de Dumnezeu, ci dimpotrivă, fericirea lui este să se apropie de Dumnezeu (Psalmul 73.28). Cineva zicea: Dacă este să fugi, fugi în braţele lui Dumnezeu.

Cei ce nu au pe Domnul Isus, n-au viaţă din El şi trăiesc în păcatul lor, pe aceştia Cuvântul îi numeşte „copii ai nopţii şi ai întunericului". Ei n-au lumina lui Dumnezeu, sunt în întuneric, dorm somnul păcatului, cum doarme cineva noaptea. Aceştia vor rămâne surprinşi şi înspăimântaţi când va veni Domnul Isus.

Îndemnul apostolului către cei ce sunt în lumină este: „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji". Domnul Isus este pentru biserica Lui, pentru răscumpăraţii Lui, luceafărul strălucitor de dimineaţă, pe care nu-1 văd decât cei ce se scoală de dimineaţă. După Cuvântul lui Dumnezeu, noaptea însemnează întunericul moral, întunericul păcatului; iar peste omenire se lasă tot mai mare negură de păcat. Din cauza negurei morale care se lasă, este pericol ca şi credincioşii să adoarmă, după ce au fost treziţi la o viaţă nouă. De aici şi îndemnul apostolului să nu dormim ca ceilalţi, să nu devenim molatici şi nepăsători, ci să veghem şi să fim treji în vederea venirii Domnului Hristos.

„Cei ce dorm, dorm noaptea; şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea." Cineva ar putea să zică: Altădată oamenii se îmbătau noaptea, dar acum se îmbată şi ziua. Este un progres în rău, care măreşte nenorocirea oamenilor. Cei ce sunt ai nopţii, pot să doarmă somnul morţii; dar voi, cei ce sunteţi „ai zilei", care nu mai trăiţi în întuneric, nu vă mai îmbătaţi. Poate că prin aceasta nu se înţelege numai o îmbătare cu băuturi ametitoare, ci si o îmbătare cu lucruri de pe pământ. Câţi nu-şi afundă privirile în cărţile de un fel sau de altul si sunt ca beti! Câţi nu se entuziasmează după artă, după filozofie, alţii după sport, alţii după politică, până acolo că le umplu tot sufletul, toată gândirea, toată viaţa!

Inima celor credincioşi nu trebuie să se mute de la Cel ce ne-a câştigat pentru Sine. Un poet credincios spunea frumos cam aşa: „Doamne, ce-ai făcut Tu din mine, că mi-ai mutat inima la Tine!"

„Dar noi, fiindcă suntem ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii." Este vorba deci de o luptă, în vederea căreia trebuie să ne înarmăm, luând toată armătura lui Dumnezeu de la Efeseni 6. Aici sunt amintite numai două arme: platoşa şi casca sau coiful, pentru că este vorba de lupta în vederea aşteptării Domnului Isus. Să ne îmbrăcăm deci (şi să nu ne dezbrăcăm niciodată) cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Platoşa era o haină sau mai degrabă un pieptar cu mâneci, foarte tare. Câteodată, era făcut din zale, altădată din solzi care veneau unii peste alţii ca solzii peştelui. Ea apăra pieptul şi îndeosebi inima de lovituri. Dacă o săgeată străpungea platoşa şi ajungea la inimă, se înţelege că acel ostaş cădea în luptă. Soldaţii de astăzi nu mai au aşa ceva. Coiful sau casca apăra capul. Ea se poartă şi acum de soldaţi în luptă.

Armătura aceasta are un înţeles spiritual. Să îmbrăcăm platoşa credinţei şi a dragostei. Şi la Efeseni vorbeşte de platoşă, dar acolo o numeşte „platoşa neprihănirii". Nu este deosebire, pentru că îndreptăţirea este prin credinţă, prin har; iar dragostea este urmarea faptului că am fost socotiţi neprihăniţi. Să păstrăm deci cu multă scumpătate credinţa şi dragostea, ca nu cumva să vină peste noi ceva care ne-ar răni inima şi ne-ar face să cădem. Să fim deci treji, ca să păstrăm credinţa noastră „preasfântă" în Domnul Hristos, şi dragostea noastră fată de El si fată de fraţi si fată de oricine, ca să fie întreagă şi nevătămată. Să ne apărăm inima, ca nu cumva să pătrundă în ea necredinţa sau ura sau duşmănia, care pot să ne omoare. De asemenea, îndoielile pot să ne zdruncine credinţa.

Coiful sau casca este „nădejdea mântuirii", iar la Efeseni zice „coiful mântuirii". A fi mântuit înseamnă a avea păcatele iertate, a fi scos de sub puterea păcatului şi a merge în locul unde nu intră nimic păcătos. Domnul Isus ne-a mântuit, căci ne-a dat iertarea păcatelor şi ne-a scos de sub puterea păcatului, şi ne va mântui primindu-ne la El în slavă. Iată un adevăr care trebuie ţinut cu toată tăria.

„Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos." Iată ce gânduri are Dumnezeu cu noi. El n-a rânduit pe nimeni la mânie, căci El vrea ca orice om să fie mântuit şi să ajungă la cunoştinţa adevărului. Cei ce nu vor ce vrea Dumnezeu cu ei, rămân în păcat şi sub mânia lui Dumnezeu. Nu înseamnă că Dumnezeu n-a vrut să-i mântuiască, ci ei n-au vrut să se întoarcă la El si să fie mântuiti. Dar dacă omul nu vrea şi îşi alege mai degrabă păcatul, atunci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor (Romani 1.18). Pe noi ne-a rânduit „să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El" (versetele 9-10).

Iată de ce a murit Domnul Isus pentru noi: ca să trăim împreună cu El. Deci nu ca să-I putem zice: Mulţumesc că mi-ai iertat păcatele; de acum încolo, pot să trăiesc cum vreau, căci m-am suit în trăsura mântuirii, în care pot să dorm, căci ea mă va duce drept în cer. Aceasta ar fi o cugetare nelegiuită, pe care nu numai Duhul Sfânt, dar şi bunul simţ o condamnă în întregime. Am fost mântuiţi ca să trăim împreună cu El în toată vremea şi în tot locul.

Se poate aşa ceva? va întreba cineva. Nu puneţi întrebarea când staţi la poartă. Intraţi pe poartă şi atunci veţi vedea ce este înăuntru; primiţi adică pe Domnul Isus si veti vedea atunci ce vă zice El să faceţi şi ce să nu faceţi, ce să gândiţi şi ce să nu gândiţi, ce să vorbiţi şi ce să nu vorbiţi. El face să cadă la pământ temerile noastre. Nu este greu să birui ispita şi păcatul când eşti cu Domnul Isus. Dacă te încrezi în El şi te bizuieşti pe El, El te va scoate biruitor. Dacă, în umilinţă, vei zice în tine însuţi: Domnul poate să mă ţină în picioare, să mă ferească de orice cădere, aceasta însemnează că te bizui pe El şi îl chemi în ajutor. Acesta este mersul normal al vieţii cu Domnul Hristos: Din biruinţă în biruinţă, nu din înfrângere în înfrângere.

„Fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El." Prietenul nostru, Mântuitorul nostru, Păstorul nostru este în toate zilele cu noi şi trăim împreună cu El. El este călăuza noastră, sprijinul şi ocrotirea noastră, totul pentru noi. El Se însărcinează să ne ducă acolo unde ne-a pregătit un loc, numai noi să ţinem ochii ţintă la El, pentru ca El să ne poată călăuzi cu privirea Lui.

„De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii şi zidiţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi" (versetul 11). în faţa acestui cuvânt şi a gândurilor care s-au semănat acum în suflete, mă întreb: Acest Cuvânt al lui Dumnezeu este el o mângâiere pentru toţi? Ne zidim noi unii pe alţii? încercăm să-1 facem, pentru ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să fie luminos şi plin de putere pentru sufletele noastre, care au nevoie să fie întărite tot mai mult în vederea vieţii pe care trebuie s-o ducem.